Accident pe şantierul de pe drumul spre autostradă! Pieton, lovit de o maşină

Un accident grav s-a petrecut în această dimineaţă, pe drumul care leagă Timişoara de autostradă, prin Dumbrăviţa.
Pe tronsonul aflat în şantier, şoferul unui autoturism nu a respectat restricţiile temporare cauzate de lucrări şi a gonit nebuneşte.
În încercarea de a evita porţiunea de drum decopertată a pătruns pe contrasens, unde a lovit în plin, un pieton în vârstă de 43 de ani, care traversa strada printr-un loc nepermis.
Victima a fost transportată de urgenţă la spital, dar, din fericire, leziunile suferite nu îi pun viaţa în pericol.
De cealaltă parte, şoferul, în vârstă de 47 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut totul.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Se anunţă potopul! Sfaturile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş pentru prevenirea unor nenorociri provocate de ploile torenţiale care urmează

Încă o stradă din Timișoara se închide circulației începând de mâine! Se lucrează la rețeaua de termoficare

Primarul din Săcălaz, pe făraş! Preşedintele PMP îi cere demisia din partid, după un şir lung de abuzuri

Tineri, tâlhăriţi în plină stradă, la Timişoara! Atacatorii au folosit un cuţit şi un baston telescopic

Se oprește apa, zi de zi, timp de o săptămână, într-o localitate din Timiș! Aquatim lucrează la rețeaua de distribuție

Gusturi autentice de toamnă: Zacusca proaspătă, gata de savurat la AgroVillage – USVT

Pompieri atacaţi cu cuţitul, în timpul unui incendiu violent! A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor

Atenţie, dacă folosiţi mijloacele de transport în comun din Timişoara! De luni apar schimbări majore, atât în privinţa traseelor cât şi a programului

Accident grav, în Timiș! Opt persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-o autoutilitară

Deţinut mort, în timp ce lucra pentru SC Horticultura, în Cimitirul din Calea Şagului

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara preia conducerea ATU!

Colterm se pregăteşte de iarnă! Continuă probele la rece! Vezi aici care sunt zonele în care reţelele vor fi încărcate cu agent termic

Adio panourilor fotovoltaice din Parcul Justiţiei! Laţcău renunţă la ele şi racordează lămpile de iluminat la reţeaua electrică

Încă o stradă din Timișoara, închisă circulației! Se lucrează la rețeaua de termoficare

S-a încheiat prima ediție e Festivalului George Enescu organizată la Timișoara! Peste 5.000 de oameni s-au bucurat de concerte

Este mare nevoie de sânge în spitalele timișorene! O nouă campanie de donare are loc săptămâna viitoare

UNEXPECTED: un concert nonconformist de muzică clasică, în premieră, la Timișoara

Lasă un răspuns