Skip to main content

Abuzurile şefului de post din Checea! Care este motivul real pentru care a luat o bătaie soră cu moartea?

XPilates & Spa

În urmă cu câțiva ani agentul de poliție Iosif Miatov a cerut transferul de la secția de Poliție Jimbolia, la postul din Checea, pe motiv că va face ordine în comună.

Și a reușit. După doar câteva luni de la instalare agentul Iosif Miatov a instaurat teroarea. A umplut comunitatea de amenzi pentru infracțiuni la limita legii, multe dintre acestea fiind contestate și câștigate în instanță

CITEŞTE ŞI: Scene şocante într-un cazino din Timişoara! Un bărbat mascat a scos o macetă şi l-a ameninţat pe vânzător cu moartea

În data de 26.09.2017,  în jurul orei 05.30 Cosmin Bostan, localnic din comuna Checea, a fost amendat agentul de poliție Iosif Miatov, pentru că nu avea cartea de identitate asupra sa, însă profitând de naivitatea celui legitimat, în procesul verbal de contravenție, agentul de poliție l-a încadrat la o altă faptă care se referea la însoțirea animalelor şi pentru care cuantumul amenzii era mult mai mare.

Astfel, Bostan a fost încadrat la art.101 din OUG 195/2002 “Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărțite în grupuri, bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulația celorlalți participanţi la trafic, fiecare grup având cel puțin un conducător” .

În acest contest, este evident că omul și-a câștigat dreptatea în instanță.

iosif miatov03

În data de 29.07.2018, în jurul orei 9.00, Pavel Constantin, alt localnic din Checea angajat în funcția de paznic la TOP SUIN – Ferma 1, a fost amendat de Iosif Miatov, pe motiv că acesta și-a permis șă își dea tricoul jos pentru a se şterge de transpirație. 

“Având în vedere temperaturile ridicate și că sus numitul îmi desfășor activitatea în așa numita baracă ce măsoară 1,20 m/1,20 m și nu este dotată cu aer condiționat, pe motiv că am transpirat am decis să îmi schimb tricoul, moment în care a intrat agentul de poliție Miatov și mi-a întocmit procesul verbal PTMY nr. 032157/29.07.218. Cel mai grav, este faptul că acesta m-a amenițat spunându-mi că nu se lasă până nu îmi ia atestatul de paznic”, a scris Constantin în contestaţia amenzii. Bineînţeles că şi în acest caz, instanţa i-a dat câștig de cauză reclamantului.

În data de 09.08.2017, SP în vârstă de 65 de ani cu o pensie de 530 lei pe lună, din care spune că mai mult de jumătate se duce pe medicamente, a fost amendată de polițistul Miatov cu suma de 4.500 de lei, pentru că ar fi împiedicat organele de poliție să își îndeplinească atribuțiile.

Mai precis, femeia a declarat la instanță că agentul de poliție îi amenința și înjura fiul, în mijlocul străzii, pe motiv că acesta s-a certat cu tatăl vitreg. Ea a intervenit în dispută încercând să își ducă băiatul acasă. La dosarul din instanță agentul de poliție a depus două declaraţii false, respectiv ale martorilor K.O și M.D. care au declarat în fața judecătorului că CNP-ul nu este real și că nu ei au scris declarațiile respective. Şi de această dată, contestatara amenzii a avut câştig de cauză.

CITEŞTE ŞI: ATENŢIE! Şarlatanii au găsit o nouă metodă de a păcăli oamenii! Care este scenariul după care acţionează?

Scandalul din data de 11 decembrie, când şeful de post din Checea a fost bătut, a plecat de la o acuzație potrivit căreia niște cetățeni de etnie rromă ar fi furat o oaie și niste brânză de la un cioban. Pentru a identifica făptașii agentul de poliție Iosiv Miatov s-a deplasat în colonie, îmbrăcat în haine civile și a intrat în curtea agresorilor pe care i-a amenințat pentru a afla cine este autorul furtului.

Pentru a fi mai convingător, șeful de post l-a agresat fizic pe minorul Raul, motiv pentru care cei doi rromi P.B. și P.M în prezent arestați, au pus mâna pe o lopată și o coasă pentru a-l apăra pe copil.

Dat fiind istoricul acestui poliţist, era de aştepta pentru oricine că se va ajunge aici.

Erau conştienţi de gravitatea situaţiei inclusiv şefii de la IPJ Timiș și de la Poliția  Jimbolia, însă nimeni nu a fpcut nimic.

Toţi au închis ochii la abuzurile lui Miatov iar acum nimeni nu îşi asumă responsabilitatea pentru că s-a ajuns aici.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comments (8)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Outdoor construction equipment showroom event with people examining machines near a Komatsu/Kuhn building.

Comuna Giarmata continuă să atragă investiții importante. KUHN România, unul dintre principalii furnizori de utilaje și soluții pentru construcții, industrie și infrastructură, deschide, aici, un centru regional. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest Timișoara redevine, în perioada 12-13 iunie, spațiul romanic al întâlnirii dintre limbi, culturi și tradiții academice, organizând cea de-a XIV-a ediție a Colocviului Internațional „Comunicare și cultură în Romania europeană”. Sursa de Vest See Full Bio

Organizația Femeilor Social-Democrate Timișoara și-a desemnat noua echipă de conducere. În urma votului, Roxana Iliescu a fost aleasă președinte al organizației. Sursa de Vest See Full Bio

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de mâine, pentru desfășurarea a două evenimente. Sursa de Vest See Full Bio

C.I.I. Urechiatu Romeo, 0744843545, lichidator judiciar al  Radel & Hahn SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, Dosar nr. 615/30/2025, Tribunal Timis, vinde la cel mai bun pret oferit: bunuri mobile  – 43588 euro + TVA, FORD FOCUS AB Autoturism berlina cu hayon, TM 16 PXT, an 2011, benzina, 1596 cmc – 1157 euro […]

Surgical team in blue gowns and masks perform an operation around a patient on the operating table under overhead lights.

O tânără de 23 de ani, care se confrunta cu o afecțiune gravă ce îi afecta mobilitatea și calitatea vieții, și-a recăpătat speranța, după o intervenție chirurgicală realizată la Spitalul Județean din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest