Skip to main content

Abuzuri în serie comise de subalternii lui Simonis! Retim reclamă abuzuri, presiuni și controale la comandă politică

XPilates & Spa

Tensiuni tot mai mari între Consiliul Județean Timiș și operatorul de salubrizare RETIM Ecologic Service S.A.

Compania acuză reprezentanți ai instituției conduse de Alfred Simonis de acțiuni abuzive și de intimidare asupra angajaților săi, în urma unor controale efectuate pe traseul spre Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela.

Mai exact, angajați ai CJT i-au însoțit pe cei de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) într-o acțiune de verificare în trafic. Însă, au urmărit și oprit exclusiv camioanele RETIM.

„Opririle selective și supravegherea constantă a vehiculelor RETIM constituie o acțiune de intimidare evidentă și fără precedent, depășind cadrul legal de control și principiul egalității de tratament între operatorii de salubrizare”, transmite conducerea Retim.

Reprezentanții companiei de salubritate mai spun că angajații ISCTR au efectuat verificări și în interiorul depozitului de la Ghizela, deși instituția are atribuții doar pe drumurile publice. Dar, chiar și așa, firma a colaborat și a pus la dispoziția autorităților toate documentele de transport, iar verificarea a confirmat legalitatea operațiunilor.

Și totuși, unul dintre subalternii lui Simonis a folosit tot felul de tehnici de intimidare și a acuzat Retim de tot felul de lucruri mincinoase.

„După verificarea documentelor pentru cele două transporturi special indicate, inspectorul ISCTR a confirmat că acestea sunt legale, corect întocmite, iar greutatea s-a încadrat în limita permisă de lege. Punem la dispoziția oricărei părți interesate documentația completă precum cea care a făcut obiectul acestor controale, pentru informare corectă și verificabilă.

În tot acest timp, consilierul CJ Timiș a formulat în mod repetat afirmații false și tendențioase la adresa societății, susținând că deșeurile abandonate pe domeniul public nu ar trebui primite la DDN Ghizela. Aceasta este o declarație neadevărată și contrară chiar reglementărilor aprobate de CJ Timiș, care prevăd clar că acest flux trebuie preluat și depozitat conform Autorizației Integrată de Mediu și contractului de delegare.

Mai mulți angajați RETIM prezenți la fața locului au confirmat că intervenția consilierului a fost una abuzivă și cu caracter de intimidare, fiind înregistrată și raportată intern. Tonul și atitudinea adoptate au creat o stare de presiune nejustificată asupra personalului și au interferat cu activitatea operațională a societății.

RETIM consideră că această acțiune concertată reprezintă o nouă tentativă de intimidare, menită să genereze confuzie și tensiune publică, afectând grav imaginea societății și a autorităților locale care colaborează instituțional.

Prin astfel de gesturi, CJ Timiș riscă să compromită buna funcționare a serviciului public de salubrizare și să transforme un sistem tehnic și reglementat într-un instrument de luptă politică și de presiune mediatică.

RETIM avertizează că există un risc ridicat de reluare a campaniilor de dezinformare, similare celor din săptămâna trecută, când imagini scoase din context au fost prezentate tendențios în mass-media.

În realitate, acestea ilustraseră transportul legal al deșeurilor abandonate, depozitate temporar, la un punct de colectare deșeuri din Timișoara, conform procedurilor aprobate și cunoscute de autoritățile competente„, mai spun reprezentanții Retim.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Drug paraphernalia spread on a dark marble countertop: jars with herbs, grinders, rolling papers, foil, and small containers; police logos appear in the corners, suggesting law enforcement involvement.

Un tânăr de 24 de ani din Timișoara este anchetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Sursa de Vest See Full Bio

Portrait of a man in a blue suit and white shirt standing against an aerial view of a rural town.

Risipă de bani publici, pe mofturile primarului. Se întâmplă într-o comună din județul Timiș, unde edilul a creionat bugetul pentru anul în curs, ținând cont de prietenii și poftele angajaților, nu pe investițiile necesare în localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat din Timiș, ajutor de cioban la o stână de pe raza localității Sânmihaiu German, a fost găsit mort în câmp. Pe trupul lui au fost descoperite mai multe urme de mușcături de câini. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări privind circulația mai multor tramvaie din oraş, ca urmare a lucrărilor din Piața Traian. Sursa de Vest See Full Bio

Row of young trees in black pots with bamboo stakes in a nursery, ready for planting or sale

Societatea Horticultura a demarat un proiect de regenerare a arborilor din cimitirul din Calea Șagului. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a large stadium under construction with steel frame and concrete walls in a residential area, Timisoara.

Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue pinstripe suit speaking at a press conference with a landfill and garbage mound in the background.

Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire. Sursa de Vest See Full Bio

Cluster of small fluffy puppies resting on colorful blankets outdoors.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea mai multor cățeluși abandonați pe drum, lângă niște pubele de gunoi din spatele unui imobil. Sursa de Vest See Full Bio

Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Sursa de Vest See Full Bio

A group of students in a computer lab working on laptops at desks with a muraled wall in the background.

Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Sursa de Vest See Full Bio

White van in the foreground on a two-lane rural road after an accident; blurred front bumper and a silver car off the left roadside, blue sky above.

Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio

primaria tm

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Sursa de Vest See Full Bio

Continuă lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Blașcovici. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest