Skip to main content

A crezut că a dat lovitura, dar a nimerit fix sub „radarul” poliției! Care a fost pățania unui hoț?

XPilates & Spa

Un tânăr de 26 de ani a avut parte de o surpriză neașteptată, după ce a sustras un telefon mobil.

Totul s-a întâmplat ieri după-amiaza, în piața Obor din Hunedoara. Departe de a fi un telefon oarecare, dispozitivul era folosit pentru monitorizarea electronică a unei persoane aflate sub ordin de protecție, într-un caz de violență domestică.

Tânărul a acționat în timp ce persoana monitorizată dormea cu capul pe o masă. Cum semnalul dispozitivului a fost întrerupt, s-a declanșat imediat o alertă în dispeceratul poliției. Practic, în loc să se bucure de captură, tânărul a anunțat de îndată, fără să știe, oamenii legii.

Între timp, persoana monitorizată electronic a primit un alt telefon pentru continuarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție

Polițiștii au intervenit și au găsit telefonul, și implicit făptașul, în scurt timp. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt.

.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Linia 16 de firobuz va suferi modificări temporare mâine, cu ocazia desfășurării competiției „Marele Premiu al Municipiului Timișoara 2026”, organizată de Asociația Auto Club Rally Timiș. Bianca Albei See Full Bio

Gașca Zurli, trupa care aduce zâmbete pe fețele a milioane de copii din România și din Europa, vine din nou la Timișoara. De data aceasta, la cea de-a 5-a ediției a Poli Kids Fest 2026. Bianca Albei See Full Bio

Group of motorcyclists riding down a city street, front rider wearing a black helmet and vest.

Eleganța pe două roți revine pe străzile Timișoarei odată cu cea de-a noua ediție a paradei caritabile „The Distinguished Gentleman’s Ride”. Bianca Albei See Full Bio

Two men on a stage in a panel discussion, audience seated in front, banners display Fundatia AZIMUT.

În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership și viitorul politic al României. Bianca Albei See Full Bio

În acest sfârșit de săptămână sunt organizate două evenimnete sportive, în zona centrală a orașului. Pentru buna desfășurarea a lor, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier și pietonal, ca urmare a solicitărilor asociațiilor Sight Running și Club Rally Timiș. Bianca Albei See Full Bio

S-a data alarma, în această dimineață, când polițiști, pompieri și medici s-au deplasat de urgență la o unitate de învățământ, unde a fost pulverizat spray iritant-lacrimogen. Bianca Albei See Full Bio

Man in a dark suit speaks into a microphone at a panel, nameplate reads 'Marcel Mihoc' and 'Consilier județean' beside a bottle of water on the table, with a blue council backdrop behind him

Consilierul județean AUR Marcel Mihoc a lansat, în plenul Consiliului Județean Timiș, o afirmație șocantă și complet falsă, în încercarea de a ataca administrația Fritz și de a-i face pe plac stăpânului său, Alfred Simonis. Bianca Albei See Full Bio

Reacție tranșantă a lui Alfred Simonis după ce viceprimarul Ruben Lațcău a acuzat că amenda de 105.000 de lei aplicată Primăriei Timișoara de Garda de Mediu pentru bolovanii montați pe spațiile verzi ar fi fost dată la comandă. Bianca Albei See Full Bio

Two colorful event posters: the left shows Ruga de la Ghiroda concert lineup with photos of performers and dates May 31–June 1, 2026; the right outlines a June 1 community festival with activities, attractions, and performances.

Va fi petrecere pe cinste, la un pas de Timișoara, începând cu weekendul următor. Ghiroda sărbătorește Ruga comunei, dar și Ziua Internațională a Copilului în stil mare. Concerte, jocuri cu pistoale de apă, concursuri tematice sau trasee cu obstacole, doar câteva dintre activitățile pregătite. Bianca Albei See Full Bio

Group of diverse students and professionals with badges posing on stairs outside a modern building.

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește, în această perioadă, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Bianca Albei See Full Bio

Emergency fire trucks on a highway with a hose, responding to an incident on the road (split image). Central focus on the front fire engine with blue lights.

Mobilizare de forțe, în zorii zilei, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tir care se deplsa pe autostrada A1, pe sensul de mers Făget-Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

O femeie de 30 de ani, care fusese dată dispărută în această după-amiază, a fost găsită fără suflare în Bega. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei