George Simion vine în oraşul depe Bega să îşi lanseze planul pentru prezidenţiale! Timişorenii, aşteptaţi să se înscrie în program


Planul cu care George Simion de la AUR îşi doreşte să câştige funcţia supremă în stat, deşi criticat de liderii celorlalte partide politice, stârneşte un interes uriaş în rândul oamenilor de rând.
Propunerile privind locuințele la prețuri accesibile și refinanțarea creditelor imobiliare existente, cu implicarea statului a atras un număr mare de persoane în oraşele în care Simion şi-a lansat deja planul.
Acum, vine rândul Timişoarei, unde liderul AUR vine mâine, şi îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi să se înscrie în program.

„Generația mea nu își mai permite o locuință, trebuie să se adreseze la bănci, să își facă rate cei care sunt eligibili, 33% din populația României este sub pragul sărăciei, nu sunt eligibili la bănci. Lucrul acesta (n.r. Planul SIMION) este fezabil atâta timp cât statul se implică, asigurând terenurile și asigurând utilitățile și infrastructura. Firmele de utilități să tragă cele necesare, de la apă și curent, și infrastructura care ține de primării – drumuri de acces și așa mai departe – ajungem la un preț pe metru pătrat desfășurat de 500 de euro metru pătrat până la 600 de euro metru pătrat. Îi invit și pe cei care cred că acest program nu este fezabil să vorbească cu constructorii”, a spus George Simion.
Timişorenii interesaţi să se înscrie în Planul Simion o vor putea face mâine, începând cu ora 18 la sediul AUR Timiș situat pe Str. General Eremia Grigorescu, nr.1, ap.4B.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Vreme frumoasă de Paște, în toată țara! Vor fi temperaturi ridicate, iar izolat, își vor face apariția și ploile

Tânără bătută în propria casă, de doi indivizi cu fețele acoperite! Ce au descoperit polițiștii, când i-au identificat pe agresori?

Video: Tragedie, în Vinerea Mare! Un mort și doi răniți, într-un accident violent! Victima decedată a ars în mașina care a luat foc, după impact

Atenție! Tichetele sociale pentru nou-născuți acordate mămicilor, de Direcția de Asistență Socială, expiră la sfârșitul lunii mai!

Rugbiștii și baschetbaliștii timișoreni, pe teren, în Vinerea Mare! Ambele partide sunt în deplasare

Studentă de 19 ani s-a aruncat de la etaj, după o ceartă cu iubitul! Tânăra a ajuns la spital

RETIM și ADID Timiș lansează prima campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara

VIDEO Impact violent între două mașini! Trei oameni au fost răniți și au ajuns la spital

Accident mortal, pe o șosea din vestul țării! A fost solicitat și elicopterul SMURD

Bărbat dispărut de mai bine de 24 de ore! A fost în vizită la rude, după care n-a mai răspuns la telefon

Mașină mistuită de flăcări, pe autostrada A1! Pompierii au intervenit de urgență

Bursa Locurilor de Muncă – ediție specială în aer liber, la Bastionul Theresia din Timișoara! Când are loc evenimentul?

Casieriile Aquatim închise de Paște! Programul va reveni la normal din 23 aprilie!

Program modificat la Direcția de Evidență a Persoanelor, în perioada sărbătorilor pascale! Funcționează doar Biroul Decese

50 de milioane de euro, puse la bătaie de Primăria Timișoara, pentru reabilitarea rețelei de termoficare, pe un traseu de 13 kilometri!

Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 37 de ani! A murit înecat într-un canal cu apă, neacoperit! Polițiștii timișoreni au început o anchetă

Tragedie fără margini! O fată de 16 ani a fost găsită spânzurată de geam, în propria casă, la Timișoara! Polițiștii au început o anchetă

Anchetă a Poliției, la Liceul Tehnologic de Vest, după ce au fost descoperiți muncitori cazați în internat! Conducerea școlii, suspectată de evaziune fiscală
Alte articole










Lasă un răspuns