Vino să te specializezi în domeniul agriculturii! Vei învăţa toate secretele unei recolte bogate, iar munca la câmp va deveni mult mai uşoară


Agricultura, la fel ca orice alt domeniu de activitate, se bazează tot mai mult pe specialişti, care ridică standardele şi obţin o producţie foarte bună, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
Tocmai de aceea, experţii sunt la mare căutare, au salarii uriaşe, iar recolta pe care o obţin stârneşte invidie.
Pentru a ajunge însă la un astfel de nivel, trebuie lăsată deoparte “munca după ureche”, este nevoie de cunoştinţe aprofundate despre cultivarea plantelor dar mai ales, este obligatorie specilizarea în folosirea utilajelor agricole.
Pentru a veni în sprijinul celor care îşi doresc să ridice ştacheta în agricultură şi să obţină rezultate spectaculoase, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României din Timişoara în parteneriat cu Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii Voiteg organizează o serie de cursuri de specializare.
“Este important ca cei care muncesc în domeniul agricol să înţeleagă rolul cursurilor de specializare. Noţiunile teoretice şi practice pe care le deprind îi ajută nu doar să obţină recolte bogate, ci şi să îşi uşureze munca, pentru că şi în acest domeniu, lucrurile evoluează de la o lună la alta şi apar mereu noi tehnologii, care vin în ajutorul oamenilor. Trebuie să ţinem pasul cu tot ce e nou, pentru ca rezultatele muncii noastre să fie competitive atât în ţară cât şi peste hotare. Un alt avantaj al specializării îl reprezintă faptul că specialiştii sunt extrem de căutaţi, salariile sunt pe măsura specializărilor, putând ajunge şi până la 2.000 de euro”, explică directorul Centrului Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare în Domeniul Agriculturii Voiteg, Ciprian Fora.
Pentru cei interesaţi, în perioada următoare se vor organiza următoarele cursuri:
– Curs pentru mecanici de exploatare în cultura mare, 18 noiembrie – 9 decembrie 2019
– Curs practic pentru tractoare şi GPS pentru tractoare, 10 februarie – 14 februarie 2020
– Curs practic pentru maşini de aplicat produse fitosanitare, 24 februarie – 28 februarie 2020
– Curs practic pentru maşini şi echipamente de recoltat cereale, 9 martie – 13 martie 2020
Detalii puteţi obţine la telefon 0740 031 040 – inginer Stelian Groza.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole
Video: Zeci de descinderi, în această dimineață, pentru evaziune fiscală! Vizată este cea mai mare agenție imobilară din Timișoara
75 de mandate de percheziție domiciliară au pus în aplicare polițiștii de la Servicul de Investigare a Criminalității Economice, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Locul ales de Simonis pentru o parcare uriașă, nu e destinat construcțiilor! Primăria Timișoara vine cu alte propuneri
Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Sursa de Vest See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio






Da vreau si eu