Video: Violator capturat de poliţişti, după ce a încercat să scape de puşcărie

Un tânăr de 24 de ani, dat în urmărire naţională, după ce a fost condamnat la închisoare şi a refuzat să se predea, a fost localizat ieri, de poliţişti arădeni.
Bărbatul, din localitatea Şicula, judeţul Arad, a primit o pedeapsă de 10 ani şi patru luni de puşcărie, pentru trafic de minori şi viol.
Sentinţa a fost dată în urmă cu două săptămâni, moment din care individul a devenit de negăsit.
Acum, el a fost încătuşat şi dus în Penitenciarul Arad.
„În după-amiaza zilei de 16 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Secției 5 Rurală Arad, au depistat un bărbat de 24 de ani, din Șicula. Pe numele acestuia, magistrații Tribunalului Arad au emis, la data de 2 noiembrie a.c., un mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și viol. Bărbatul s-a sustras exercitării pedepsei, fiind dat în urmărire națională. Acesta a fost depistat în localitatea Gurba, fiind încarcerat în Penitenciarul Arad”, transmite IPJ Arad.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Sfârșit înfiorător pentru un muncitor! Bărbatul a fost îngropat de viu, după ce un mal de pământ s-a surpat!

Exponatul lunii decembrie la Muzeul Național al Banatului: Scenă cu pictorul Ferenczy József în gară (1901)

Două firme interesate să finalizeze lucrările la noua descărcare de pe autostradă spre Sânandrei! Urmează analiza ofertelor

Prestaţie de excepţie a elevilor de la „Ion Vidu” în cadrul TM2023! Vor urca pe scenă, alături de Katie Melua, într-un concert de zile mari

FOTO 1.500 de spectatori la evenimentele Musica Ricercata Op.6 – Lux Timisiensis!

Și tu poți fi ajutorul lui Moș Crăciun pentru ca acesta să ajungă la familiile vulnerabile! Începe colecta națională de alimente

Se sparge din nou betonul în zona Torontalului! Eroare gravă, pe şantierul de pe Cetăţii! Constructorul a montat greşit, linia de tramvai

UVT lansează MapSense, un proiect unic de accesibilizare instituțională pentru nevăzători!

Accident mortal pe o șosea din Timiș! O femeie și-a pierdut viața după ce a intrat cu bicicleta într-o mașină!

Nu-l mai vor nici USR-iştii! Petiţia cu iz electoral pentru susţinerea lui Fritz, semnată de mai puţin de 2.000 de oameni

Bătrână transportată de urgenţă la spital, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, în miez de noapte!

Accident înfiorător! O mașină a fost lovită de un microbuz și proiectată într-un autobuz plin cu pasageri

Focuri de armă, la o petrecere! Polițiștii au intervenit în forță, pentru aplanarea unui scandal

Prăpăd făcut de un bărbat băut și fără permis de conducere! A intrat cu mașina într-un cap de pod, apoi în gardul unei gospodării

Și-a înjughiat prietenul, la beție! Agresorul a fost capturat de polițiști și aruncat după gratii

UVT invită timișorenii la lansarea expoziției de video-animații „Voce și dizabilitate la Universitate”

Îți dai cu părerea și câștigi 100 de euro! Ideea inedită a unui primar, care vrea să implice locuitorii în luarea deciziilor

Lasă un răspuns