Strigătul de disperare al îngrijitorilor care s-au întors din Austria! Intrăm în greva foamei

Decizie extremă a muncitorilor care au avut grijă de bătrâni în Austria, iar acum au venit în țară.
Deși autoritățile din România i-au informat că pot merge acasă, în momentul în care au ajuns în Gara de Nord din Timișoara au fost duși în centre de carantină.
“Suntem sechestrați aici, mai rău ca pușcăriașii, că măcar ei au voie să se plimbe prin curte câteva ore. Pe noi ne-au încuiat în camera de hotel și nu putem ieși nici măcar pe hol. Nu este normal așa ceva, mai ales că mi-am făcut testul pentru COVID-19 în Austria și este negativ”, spune revoltat Ilie Ienea.
În aceeași situație este și Constantin Popa. La vârsta la care ar trebui să stea acasă cu nepoții, nevoile l-au trimis la muncă peste hotare.
Din puținii bani pe care i-a adunat, a plătit 140 de euro pe testul pentru coronavirus, așa cum i-au spus cei de la DSP Timiș.
Cu toate acestea, a ajuns și el în carantină, la fel că și ceilalți 40 de colegi ai lui.
Printre ei se numără și Crina Gașpar, din județul Caraș-Severin.
Femeia nu înțelege de ce este necesară carantina instituționalizată, în contextul în care, îngrijitorii de bătrâni, au stat închiși în casă, în ultimele 3 luni.
Acum, oamenii sunt revoltați și spun că intră în greva foamei, începând din această seară.
Vor refuza mâncarea, până când autoritățile îi vor asculta și pe ei.
CITEȘTE ȘI: STPT anunță două linii de transport spre Ronaț: 5a și 5b! Vezi aici traseele
{youtube}RoXbXthLSV4{/youtube}
{youtube}745BoOo26WI{/youtube}
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Spion de trafic, magician pe două roți sau avocat pentru blănoși! Vezi aici ce alți specialiști caută Primăria Timișoara!

Mașină izbită în plin de un tramvai, după ce șoferul nu a acordat prioritate! Traficul în zona Prefecturii, dat peste cap

Șoc pentru o femeie când a intrat în propriul apartament! L-a găsit gol! Unde au dispărut toate lucrurile?

Primăria Timișoara împrumută 30 de milioane de euro, de la BERD, pentru reabilitarea rețelei de termoficare a orașului și regenerarea urbană a Pieței Traian!

FOTO: Lucrările de la noua descărcare de pe autostradă spre Sânandrei, avansează în ritm susținut! În ce stadiu a ajuns șantierul?

Și-a văzut moartea cu ochii, după ce a ademenit un copil pentru a întreține raporturi sexuale cu el! Un bunic a fost la un pas de a fi linșat de familia minorului

Încă un pas către realizarea Muzeului Revoluției Anticomuniste de la Timișoara! Consilierii locali vor vota PUZ-ul proiectului

Show de zile mari, pe bătrânul stadion din Timișoara! Ce evenimente au pregătit autoritățile și când va avea loc spectacolul de rămas bun?

CCIA Timiș și ISU Banat organizează un nou seminar de informare privind legislația în domeniul securității la incendiu!

Spitalul CF Timișoara își extinde activitatea într-un nou corp de clădire, aflat chiar în curtea instituției! Imobilul intrat recent în proprietatea unității medicale urmează să fie reabilitat!

Parcă l-ar fi înghițit pământul! Un bărbat de 67 de ani a dispărut de patru luni, iar familia cere ajutor tuturor pentru a-l găsi! Dacă l-ai văzut, sună la 112!

A fost identificat bărbatul scos de scafandri din râul Bega! În ce stare se află acum victima?

Fritz acuză PSD-PNL că taie din bugetul Timișoarei, 13 milioane de euro! Simonis îl contrazice: orașul de pe Bega va primi cu 22 de milioane de euro mai mult decât anul trecut!

Alertă medicală, în județul Timiș! Măsurile luate la nivelul spitalelor, din cauza numărului mare de cazuri de gripă și infecții respiratorii

Șoc pentru două familii care și-au găsit casele goale! Cum a reușit un hoț să fure tot ce a găsit, fără să forțeze intrarea?

Video: Accident mortal, filmat de camera de bord a unei mașini! Un tânăr și-a pierdut viața, după ce s-a răsturnat cu autoturismul, pe marginea drumului

VIDEO: Lucrările pentru racordul din zona Sânandrei cu autostrada intră în linie dreaptă! Au fost montate grinzile peste A1

Lasă un răspuns