Skip to main content

VIDEO: Scandal pe aeroporturile din România, după ce Blue Air şi-a anulat toate zborurile! Intervine premierul, Nicolae Ciucă

XPilates & Spa

Compania aeriană Blue Air  anunţat astăzi că anulează toate zborurile din România, până pe data de 12 septembrie, din cauza unei situaţii neprevăzute.

Este vorba despre demersul Ministerului Mediului, care a blocat toate conturile companiei, pentru că nu a cumpărat certificatele de gaze cu efect de seră, datoria ridicându-se la 28 de milioane de lei.

CITEŞTE ŞI: Străzile din Timișoara nu sunt rampe de gunoi! Amenzi de până la 20.000 de lei pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public

Ministrul Mediului susţine că Blue Air nu a respectat legea, așa cum au făcut-o celelalte companii aeriene, iar acum ar trebui să se adreseze Administrației Fondului de Mediu pentru a obține o reeșalonare a datoriei.

Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

– Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

– Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);

– Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, se arată într-un comunicat transmis de Blue Air.

Doar la Aeroportul Otopeni, astăzi au fost anulate 14 zboruri, peste o mie de oameni fiind afectaţi.

Aceştia au protestat, în urmă cu puţin timp, arătându-şi pe de-o parte, revolta, iar pe de altă parte solicitând o alternative, pentru a ajunge la destinaţie.

Însă, numărul total al pasagerilor care trebuiau să zboare astăzi, cu aeronavele Blue Air este mult mai mare.

CITEŞTE ŞI: Polițiștii locali, cu ochii pe mașinile de mare tonaj care circulă fără autorizație pe străzile din Timișoara!

Premierul spune că ar fi vorba despre peste 3.000 de persoane afectate.

În aceste condiţii, Nicolae Ciucă intervine şi solicită deblocarea conturilor companiei.

“Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară”, a declarat Nicolae Ciucă.

SURSA VIDEO: facebook: Daniela Popescu

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest