Skip to main content

Video: Scandal în centrul Timişoarei! Ţiganii, revoltaţi de demolarea construcţiilor de pe strada Cezar, îi cer socoteală primarului

XPilates & Spa

Aşa cum Primăria anunţa încă de săptămâna trecută, în această dimineaţă, echipele de intervenţie au intrat în forţă, pe strada Cezar, din centrul oraşului.

Este vorba despre o suprafaţă de teren care, pe vremuri făcea legătură dintre Bulevardul CD Loga şi Parcul Copiilor, însă de ani de zile este ocupată cu tot felul de construcţii ridicate ilegal.

Printre acestea se numără şi două garaje care au fost folosite inclusiv de angajaţii Prefecturii Timiş, însă accesul propriu zis a fost blocat de porţile montate de romii de mătase.

Astăzi, buldozerele au pus la pământ structura metalică ce îngrădea accesul, ceea ce i-a scos din minţi pe membrii clanurilor Stancu şi Cârpaci, care îi cer explicaţii primarului, pentru acţiunea în forţă.

“Stai liniştit, eu am autorizaţii, nu am făcut de capul meu. Sunt de 25 de ani proprietar aici. Dacă am o singură reclamaţie, cum rromii aiă, atunci să vii la mine (…) Mi-aţi trimis dosarul ăsta… eu îţi fac dosar penal”, i-a spus primarului, unul dintre rromii afectaţi de decizia de demolare.

Conform autorităţilor locale, pe strada Cezar au fost construite fără autorizații două clădiri, trei alei pietonale, două garduri de împrejmuire din zidărie, poartă de acces auto și un gard frontal.

Toate acestea vor fi puse la pământ, iar cei care și-au însușit terenul care nu le aparținea, vor fi nevoiți să suporte cheltuielile de demolare.

„Recuperăm încă o bucată din domeniul public furat. Aici, fix vizavi de Colegiul Naţional Loga, în faţa porţii impunătoare, a  fost o stradă care ducea în Parcul Copiilor dar, după cum vedeţi, s-au pus porţi şi această stradă a fost făcută o curte interioară de fapt, petru cele două vile de aici. Noi nu mai acceptăm astefl de situaţii în Timişoara. Recuperăm teren cu teren, vilă cu vilă”, a spus Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Petronela Axinte See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Petronela Axinte See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Petronela Axinte See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Petronela Axinte See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Petronela Axinte See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Petronela Axinte See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Petronela Axinte See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Petronela Axinte See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Petronela Axinte See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Petronela Axinte See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Petronela Axinte See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte