Skip to main content

Video: Momente de neuitat pentru copiii din Ciacova! Veselie, joacă și o campionă olimpică, în mijlocul lor

XPilates & Spa

Astăzi, în orașul Ciacova, zeci de micuți au avut parte de o zi specială, plină de zâmbete și distracție, pentru că Ziua Copilului a fost marcată în avans.

Evenimentele au transformat zona Târgului, într-un tărâm de poveste, unde princhideii au avut parte de muzică, dans, picturi pe față, baloane modelabile, ateliere creative și chiar de un tobogan gonflabil uriaș.

În plus, copiii au fost răsfățați cu înghețată, popcorn, vată pe băț și băuturi răcoritoare, iar întreaga zonă a răsunat de râsetele lor.

„Ziua de 1 Iunie este Ziua Copilului, iar noi o sărbătorim în avans. Vă mulțumim tuturor că participați la eveniment și, în primul rând, vreau să îi felicit pe cei mici, să le urez “La mulți ani!”, să fie fericiți și să ne întâlnim și la ediția de anul viitor”, a spus primarul orașului Ciacova, Petru Filip.

Sărbătoarea a fost una cu adevărat specială și datorită prezenței campioanei olimpice Simona Amânar, care a interacționat cu copiii și a transmis un mesaj important părinților, încurajându-i să le ghideze pașii celor mici către sport și un stil de viață activ.

„Mă bucur să fiu în mijlocul dumneavoastră. Este o zi specială, o zi frumoasă pentru copii. Dragi copii, vă urez “La mulți ani1” și, dacă nu ați făcut sport până acum, îi îndemn pe părinți să vă ducă să faceți mișcare”, a spus Simona Amânar, care a venit la eveniment, alături de soțul ei, Cosmin Tabără, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport.

„Domnule primar, vă felicit pentru că aduceți bucurie în comunitate și mai ales pentru cei mici. Copii, vă urez “La mulți ani!”, iar părinți, vă felicit pentru că vă ocupați de ei, îi îngrijiți, la fel și cadrelele didactice, pentru că este mult de muncă, este muncă în procesul educational și este foarte important ca acești copii să crească sănătos, inclusiv prin prisma educației„, a spus Cosmin Tabără.

“Colegul și prietenul meu, Cosmin Tabără (vicepreședinte național al Agenției Naționale pentru Sport), împreună cu soția sa, Simona Amânar — fosta campioană mondială și europeană la gimnastică — au fost prezenți la acest eveniment dedicat copiilor. A fost o reală plăcere să îi avem alături de noi și consider că aceasta este una dintre cele mai importante vizite pentru comunitatea noastră, având în vedere performanțele remarcabile ale gimnastei Simona Amânar la nivel mondial și european, prin care ne-a făcut mândri că suntem români! Le mulțumesc amândurora că au acceptat propunerea mea de a participa la acest eveniment!”, spune Emanuel Filip, președintele TNL Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Storm drain with muddy water spilling over a metal grate onto a sidewalk edge, urban setting.

Începând de sâmbătă noaptea și continuând cu ziua de ieri, municipiul Timișoara a fost afectat de un val de ploi intense, caracterizate prin cantități foarte mari de apă căzute într-un interval scurt de timp. Sursa de Vest See Full Bio

Railway construction with workers and a yellow excavator laying ballast on tracks.

Lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est, lotul 2 al magistralei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, finanțate prin PNRR, continuă într-un ritm susținut. Stadiul lucrărilor a ajuns la 74,35%. Sursa de Vest See Full Bio

Night-time car crash scene with firefighters and a damaged black sedan on a highway, stretcher and medical crew ready for transport, emergency lights visible in the background

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei, printre care și un minor aflat în stare gravă, au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs azi-noapte. Sursa de Vest See Full Bio

Group of students posing in front of a bus, holding a purple 'Cyber Moon' banner and a Romanian flag.

Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Sursa de Vest See Full Bio

Group of formally dressed people on a stage at a conference, with a podium in the center.

Liberali din toată țara au fost prezenți astăzi, la București, la Congresul Extraordinar al partidului, convocat după desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier, fără consultarea PNL. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow city bus with a large white logo on its side parked along a street with trees and buildings in the background.

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 22 iunie, mijloacele de transport în comun vor circula după programul de vacanță, cunoscut și ca programul de vară. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Delgaz Grid, a Societății Drumuri Municipale și a companiei AHM SMARTEL, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighter in helmet and turnout gear on a heavily damaged tiled roof, directing a water spray as smoke rises from the burned house.

Intervenție de urgență a pompierilor, în această dikmineață, când un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie și a fost urmat de explozia a două butelii de aragaz. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters on a burning building roof at night as flames and thick smoke rise, with a fire engine in view at the right. (Informative)

Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte, când trei locuințe au fost cuprinse de flăcări violente care amenințau și o a patra casă. Sursa de Vest See Full Bio

După zilele cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, vremea se schimbă brusc în vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Un tână de 25 de ani a trăit coșmarul vieții sale, în timp ce mergea spre magazin să facă unele cumpărături. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest