VIDEO: Mașină în flăcări, după un accident rutier! Șoferul și-a pierdut viața

Sfârșit cumplit, pentru un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea Otvești, județul Timiș.
Potrivit polițiștilor, un martor a sunat la 112 și a anunțat producerea unui accident rutier extrem de grav, între localitățile Nițchidorf și Blajova, în urma căruia șoferul mașinii a fost aruncat în afara părții carosabile, iar autoturismul a luat foc.
De îndată, la fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de intervenție.
„La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic”, transmite ISU Timiș.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața tânărului șofer și au fost nevoiți să declare decesul.
Acum, oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
UPDATE
Din primele informații, se pare că autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și a lovit un copac, iar în urma impactului, șoferul a fost proiectat prin parbrizul mașinii.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Video: Mobilizare uriașă de forțe, după un accident grav, pe autostradă! Impactul violent a fost filmat de o cameră de supraveghere

Fulgerele nu apar pentru că Sfântul Ilie e supărat! Lațcău face apel la rațiune în locul politicii cu icoane, leacuri naturiste și microcipuri

Vizită la CCIA Timiș a ambasadorului Braziliei în România!

Premieră la Timișoara! La ceas aniversar, Universitatea de Științele Vieții inaugurează prima stație de biogaz din mediul universitar românesc

VIDEO Se lucrează intens la linia de cale ferată, pe raza localității Margina! CFR anunță că se intervine și în alte zone din județ

Intrare liberă la expozițiile Muzeului de Artă Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor!

Andreea Voica, The Motans și alți artiști îndrăgiți, promit o distracție pe cinste, lângă Timișoara! Vor fi patru zile pline de voie bună

Un copil și mama lui, victime ale unui accident, lângă Timișoara! Impact violent între o mașină și un tractor

Spectacolul Adevărul, la Festivalul Internațional de Teatru Nou!

FOTO Tunelurile pentru urși de pe autostrada A1, prind contur! Ultimele imagini de pe șantier!

Echipa de volei feminin a UVT, pe podium la Campionatul Național Universitar! Fetele au câștigat bronzul!

Circulația mijloacelor de transport în comun, dată peste cap sâmbătă! Trasee modificate din cauza evenimentului sportiv The Color Run!

Start la înscrieri pentru CyberTM 2025 – eveniment privind securitatea cibernetică, dedicat IMM-urilor din Regiunea Vest!

România are nevoie de reconstrucție, nu de haos!

Wizz Air anunță cinci rute noi din Timișoara, precum și a treia aeronavă alocată bazei sale din vestul țării!

Grădinița PP 28 și Creșa nr. 10 din Timișoara, vor fi reabilitate! Investiția se ridică la aproape 20 de milioane de lei!

Trupurile a două persoane, găsite carbonizate în urma unui incendiu! Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să identifice victimele

Lasă un răspuns