Skip to main content

VIDEO: Locuitorii din zona Gării de Nord au ieșit în stradă, la un protest cu jucării: Vrem siguranță! Un tânăr a fost imobilizat de jandarmi

XPilates & Spa

Așa cum au anunțat încă de la începutul săptămânii, astăzi, la ora 12:00, locuitorii din zona Gării de Nord au ieșit în fața blocurilor, într-un protest menit să atragă atenția asupra degradării sociale a cartierului și a stării de nesiguranță care persistă de ani de zile.

Au recurs la un gest simbolic, acela de a așeza pe trotuar câte o jucărie, pentru a transmite mesajul că cei mici au dreptul la un mediu sigur, în care să crească și să se joace fără teamă.

Localnicii spun că, prin această acțiune, vor să determine intervenții punctuale și pe termen lung pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și a siguranței publice. Ei recunosc că autoritățile au început să facă primii pași în această direcție, însă susțin că problemele profunde ale cartierului rămân nerezolvate, în special în privința persoanelor fără adăpost.

„Pentru noi, această manifestație este importantă, chiar dacă la nivelul orașului poate părea o problemă minoră. Zona Gării de Nord se află într-o stare de degradare de mulți ani, iar situația s-a agravat după revoluție. Deși autoritățile au început să intervină, procesul pare blocat, iar oamenii fără adăpost rămân în continuare în zonă.

Am reușit să atragem atenția și să fim ascultați, însă se pare că există un blocaj administrativ. Toți locatarii au trimis sesizări și au încercat să contacteze autoritățile, dar răspunsurile au fost limitate. De aceea, am decis să organizăm această acțiune civică, un drept democratic, pentru a ne implica activ în rezolvarea probleme (…). Problema cu primul focar care exista aici în zonă s-a rezolvat (fosta clădire ITM- n.r.). Nu s-a rezolvat însă problema prezenței oamenilor străzii.

Nu s-a rezolvat nimic în direcția asta și, din păcate, o să continuăm lucrurile pe care vrem să le facem, pentru că, într-adevăr, sunt oamenii ai străzii, dar sunt o parte care, într-adevăr, au nevoie de asistență, dar o parte sunt cei care se folosesc de ei. Sunt două categorii diferite de oameni și știm bine lucrul ăsta. Vom insista pe focarul de pe Pop de Băsești, unde știm că sunt probleme, cu Hostelul Nord, unde, iarăși, trebuie vorbit cu cineva să-și primenească un pic clienții și abordarea pe care au în zonă. Și sperăm că se va întâmpla ceva mai departe”, a spus Caius Ovidiu Merșa, inițiatorul protestului.

Protestul nu a fost lipsit de incidente, însă. La un moment dat, un tânăr a fost imobilizat de jandarmi și urcat într-o autospecială, după ce ar fi făcut semne obscene în direcția forțelor de ordine. Acesta a fost legitimat și eliberat ulterior.

Amintim, după anunțul protestului, a fost întrunită Comisia Locală de Ordine Publică, în cadrul căreia s-a stabilit intensificarea controalelor în perimetrul Gării de Nord, declararea cartierului ca zonă de siguranță publică și sigilarea fostei clădiri ITM.

Totodată, polițiști de la IPJ Timiș au efectuat o acțiune pentru depistarea persoanelor fără adăpost din zona Gării de Nord.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Bianca Albei See Full Bio

Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează vineri, 5 iunie, de la ora 19:00, Gala de Operă și Operetă, un eveniment dedicat excelenței artistice și promovării noii generații de interpreți lirici. Bianca Albei See Full Bio

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează, în perioada 2–4 iunie, plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie acordat pentru consumul de combustibili solizi și/sau lichizi. Bianca Albei See Full Bio

People repair and assemble bicycles in a bright indoor workshop with tools on tables and onlookers nearby.

Folosești des bicicleta ca un mijloc de transport, dar nu știi cum să rezolvi o pană, să reglezi frânele sau să faci întreținerea de bază? Atelierul intitulat „Bike Kitchen”, oferă o alternativă la service-urile clasice de biciclete. Bianca Albei See Full Bio

Tribunalul Timiș anunță suspendarea parțială a activității de judecată, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al unităților de parchet, față de prevederile noii legi a salarizării. Bianca Albei See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara marchează rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept, la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026. Bianca Albei See Full Bio

Primăria Timișoara continuă acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Bianca Albei See Full Bio

White ornate university building with curved façade and a flag on a sunny street, labeled Politehnica on the top center.

Absolvenții de liceu care își doresc să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie, începând de astăzi, 1 iunie, pentru admiterea la studiile universitare de licență. Bianca Albei See Full Bio

Timișorenii sunt invitați joi, 4 iunie, la o petrecere specială pe apă, organizată de comunitatea Launmomentdat pe barca Pelican, cu plecare de la D’arc pe Mal. Bianca Albei See Full Bio

Conflict sângeros, azi noapte, în zona Lacului Surduc, unde un bărbat a fost ucis cu bestialitate, de un cunoscut. Bianca Albei See Full Bio

Black-and-white portrait of a middle-aged man with short hair wearing a dark jacket outdoors near rocks.

Zi tristă, pentru familia, apropiații și comunitatea din Pesac, după ce primarul comunei, Cornel Toma, a murit la vârsta de 57 de ani. Bianca Albei See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația liniilor Expres 4, Expres 4b și a cursei școlare S13, ca urmare a lucrărilor desfășurate în zona Aeroportului Internațional „Traian Vuia”. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei