Video: Imagini șocante! Fiul minor al milionarului Cristian Rusu, la volanul unui Lamborghini, pune în pericol siguranța locuitorilor din Dumbrăvița
La doar 15 ani, fiul milionarului Cristian Rusu, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din județul Timiș, a renunțat la trotineta electrică în favoarea unui automobil de lux.
David Rusu, beizadeaua omului de afaceri, sfidează legea și pune în pericol siguranța locuitorilor din Dumbrăvița.
Deși nu are vârsta legală pentru a conduce, adolescentul a fost surprins în repetate rânduri la volanul unui Lamborghini de ultimă generație, rulând cu viteză și executând manevre riscante pe străzile localității.
„Este inadmisibil! Străzile noastre au devenit un loc de joacă pentru un copil de bani gata care ignoră complet regulile și siguranța oamenilor”, spune un locuitor revoltat.
Oamenii din zonă sunt surprinși de faptul că autoritățile nu intervin, în contextul în care nu este pentru prima data când David este văzut pe străzile din Dumbrăvița, la volanul mașinii de lux.
Cristian Rusu, tatăl adolescentului, nu este străin de derapajele fiului său, însă preferă să preferă să închidă ochii și să deschidă portofelul.
Dumbrăvițenii care cunosc situația se tem să facă plângeri, pentru că familia Rusu este una influentă, astfel că așteaptă ca oamenii legii să se autosesizeze și să ia măsuri drastice, pentru că tolerarea unui astfel de comportament poate duce la tragedii.
Lasă un răspuns