Skip to main content

VIDEO: Imagini cu zonele mistuite de flăcări, în Reșița! Peste 160 de pompieri și localnici s-au mobilizat pentru a stopa răspândirea focului

XPilates & Spa

Incendiul devastator din Reșița a făcut ravagii în cartierele Câlnic și Moniom, unde flăcările extrem de violente au înghițit cu totul aproximativ 200 ha de vegetație.

În încercarea disperată de a minimiza pe cât se poate daunele și implicit de a lichida incendiul, s-au adunat peste 160 de persoane, pompieri, polițiști, angajați ai administrației publice locale, silvicultori, oameni de rând, dar și reprezentanți ai unor operatori economici din Reșița.

Cum flăcările se răspândiseră pe o suprafață de teren foarte mare, a fost nevoie și de intervenție aeriană, astfel că un elicopter MAI a efectuat 21 de aruncări cu apă, preluată din Lacul de acumulare Secu.

Forțele de intervenție depun eforturi neobosite în lupta crâncenă cu flăcările violente, cu atât mai mult cu cât vâlvătaia focului este constant întețită de caniculă.


„Astăzi 4 septembrie, începând cu orele 13:00, pompierii cărășeni desfășură acțiuni de stingere a incendiilor în următoarele zone: Municipiu Reșița, cartier Câlnic – Drt. Reșița – Forțe și mijloace : 2 Autospeciale – 7 militari, Pct. Mobil de comandă 3 ofițer + 1 subofițer, Elicopter IGAV, Microbuz 16+1 cu 10 militari, 3 lucratori silvici; Ocna de Fier – Det. Reșița – Forțe și mijloace , o autospecială – 4 militari, au ars 15 ha de vegetație uscată, arde vegetație uscată pe o suprafață de 2 ha; Cârnecea – Secția Oravița – Forțe și mijloace: 1 autospecială 5 – militari și 10 lucrători silvici, au ars 3 ha litiera și vegetație uscată, arde pe o suprafață de 5 km liniari; Zorlencior – Det. Reșița – Forțe și mijloace: Microbuz – 5 militari a ars 40 litieră, vegeție uscată, arde pe o suprafață de 8 hectare litieră și vegetație uscată; Pojejena – Moldova Nouă – Forțe și mijloace: 1-Autospecială Duster – 4 militari și 4 lucrători silvici arde aproximativ 5 ha de pădure; Iaz – Det. Caransebeș – Forțe și mijloace: 1 autospecială- 4 militari au ars 2 ha de vegetatie uscata, arde vegetație uscată pe o suprafață 200 ml; Ticvaniu Mare – Secția Oravița – Forțe și mijloace: 1 Autospecială, 5-militari și Microbuz 4 militari au ars 15 ha de vegetație uscată, arde vegetație uscată pe o suprafață de 4 ha”, transmite ISU Caraș-Severin.

În acest context, și autoritățile trag un semnal de alarmă și avertizează asupra consecințelor nefaste care vin odată cu arderea ilegală a terenurilor, cu atât mai mult într-o perioadă caniculară.


Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Bianca Albei See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Bianca Albei See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Bianca Albei See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Bianca Albei See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Bianca Albei See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Bianca Albei See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Bianca Albei See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Bianca Albei See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei