Skip to main content

Video: Hora Unirii, la Timișoara! Ziua de 24 ianuarie, marcată printr-un ceremonial scurt, în fața câtorva zeci de persoane

XPilates & Spa

Momente solemne, astăzi, la Timișoara, unde autoritățile au marcat, ca în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române.

Evenimentele au început la intersecția străzii Eugeniu de Savoya cu strada Episcop Augustin Pacha, unde au fost depuse coroane de flori la placuța comemorativă de pe clădirea restaurantului Cafe Cuza.

Apoi, acțiunile s-au mutat în Piața Unirii, în fața Muzeului de Artă, unde au avut loc prezentarea onorului, saltuarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național, o scurtă slujbă religioasă și defilarea Detașamentului de Onoare.

Pe 24 ianuarie se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române sau “Mica Unire”, ziua în care, în urmă cu 166 de ani, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Munteniei, după ce în pe 5 ianuarie fusese alesși domn al Moldovei .

“Primul pas, către Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și înfăptuirea statului național unitar român, nu a fost o aliniere a astrelor, ci un rezultat al coagulării forțelor politice și elitelor intelectuale ale vremii. Spiritul și ideile pașoptiste au pătruns în Principatele Române grație celor care au luat contact cu cultura europeană. Aveau în comun studii la mari universități din Franța și Germania, implicarea în marile dezbateri ale vremii, contactul cu valorile politice occidentale. Au descoperit că o societate poate fi organizată pe principii diferite și au considerat că e de datoria lor ca, întorși acasă, să pună în practică aceste idei. Este o mare lecție de istorie și de viață, la fel de valoroasă în esența ei ca în urmă cu un secol și jumătate. Am învățat atunci că educația generează valoare umană, iar valoarea umană generează progres și prosperitate. Pentru a împlini un ideal național, este nevoie de unitate, de perseverență, de curaj”, a spus Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

“Probabil, pentru cei mai mulți dintre români, cea mai mare bucurie este că astăzi este zi liberă, dar adevărul este că data de 24 ianuarie are o semnificație mult mai profundă și nu este doar un prilej de a celebra determinarea și curajul celor cărora le datorăm România de astăzi, ci și o ocazie să ne inspirăm din valorile lor. Ca și astăzi, și atunci au fost vremuri dificile și am citit un pic și ceea ce m-a frapat a fost faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost ales în urma unor debateri destuld e aprinse. El a convins atunci, chiar și în ziua alegerilor în care a fost ales domnitor, printr-o argumentare clară, printr-o pasiune și o viziune pentru România, dar și pentru că a fost în stare să asculte și să bage în seamă toate nevoile și opiniile prezente atunci. Pentru mine, asta înseamnă că orice faptă măreață, orice reformă, orice viziune, se poate întâmpla doar dacă avem capacitatea de a asculta, de a argumenta și de a dezvolta o viziune care este mai mare decât fiecare dintre noi”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Evenimentele s-au încheiat cu tradiționala Horă a Unirii în care s-au prins oficialități, cadre MapN și MAI, dar și oameni simpli.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest