Skip to main content

VIDEO: Duelul primarilor! Edilii din România i-au bătut pe cei din Croaţia, într-un meci de fotbal disputat la Giarmata

XPilates & Spa

Echipa de fotbal a primarilor de comune din România a întâlnit-o astăzi pe cea a Croaţiei, într-o partidă amicală, care s-a desfăşurat pe terenul din comuna Giarmata.

Ţara noastră a fost reprezentată de 28 de jucători, în timp ce echipa oaspete a avut doar 12.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 4-2, ceea ce îi face pe primarii din România să spere că pot lupta, anul viitor pentru titlul continental.

“Pentru comuna noastră, este evenimentul sportiv al anului şi mă bucur foarte mult că am putut să îl organizăm aici şi să adunăm atât de mulţi primari, din toate zonele ţării. Practic, sportul uneşte toate regiunile ţării. Cel mai important lucru este că am învins Croaţia. A fost un meci frumos şi ne pregătim intens pentru ceea ce va urma anul viitor la Leibnitz, în Germania. Noi suntem vicecampioni europeni. Anul trecut, în Slovacia, am avut finala cu echipa gazdă şi am pierdut-o, dar suntem ambiţioşi şi sperăm ca la anul să urcăm încă o treaptă şi să venim cu trofeul acasă”, spune Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata.

Golurile pentru România au fost înscrise de Gabriel Mureşan (2), Claudiu Mihălceanu (1) şi Tiberiu Zelencz (1).

Însă, meciurile de acest gen sunt mai mult decât o activitate sportivă, spun primarii prezenţi la competiţie.

Este un prilej de a face schimb de bune practici în administraţie şi de a pune bazele unor colaborări care să aducă beneficii comunităţilor pe care le reprezintă.

„Este o iniţiativă plăcută să ai astfel de invitaţi din Croaţia şi să faci un meci amical. Meciul a fost frumos şi pot să spun că printre ei erau şi fotbalişti, pentru că i-am simţit în teren. Chiar a fost un meci plăcut. Noi, ca primari, ne zbatem să facem ceva pentru comunele noastre, dar până când nu se schimbă ceva acolo sus, cu legea, nu prea avem nicio şansă, din păcate. Nu depinde de noi, ci de Guvern. Ar trebuie să schimbe ceva, ca să ne ajute. Altfel, nu văd ca sportul naţional să crească, aşa cum se întâmplă în Ungaria, spre exemplu. Dacă nu suntem ajutaţi, o rămânem la nivel mediocru, cum suntem acum”,  consideră Gabriel Mureşan,  primarul comunei Apold, judeţul Cluj şi fost campion al României cu echipa CFR Cluj

„Ne bucurăm de această echipă, din 2018, când am reuşit să o iniţiem, iar într-un timp foarte scurt să participăm la nivel european. Ce poate fi mai frumos decât unirea unor forţe, a vorbi despre echipă, despre entuziasm..? Mă refer nu doar le entuziasmul din mişcarea sportivă ci şi în administraţia locală, pentru că nu este vorba doar despre fotbal. Ne unim, primari din toate regiunile istorice, iar printre preocupările noastre sunt şi colaborări din domeniul administraţiei publice locale. Legat de Banat, trebuie să recunosc că este coloana vertebrală a echipei naţionale. Brian Filimon şi Claudiu Mihălceanu, alături de Gabi Mureşan, alcătuiesc un schelet al echipei naţionale a primarilor. Au dus greul în Slovacia şi ne bazăm pe ei i la meciurile următoare şi sperăm să obţinem un rezultat de excepţie”, a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla, judeţul Botoşani.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest