Skip to main content

VIDEO: Decizie de ultimă oră, în cazul poliţistului ucis în misiune, la Recaş! Ce se va întâmpla pe strada unde a locuit?

XPilates & Spa

Au trecut aproape 40 de zile de când poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, a fost ucis, în timpul misiunii de capturare a unui urmărit internaţional.

Acum, la propunerea primarului din Recaş, i-a fost decernat titlul de cetăţean de onoare post-mortem, titlu care a fost ridicat de cei doi copii ai poliţistului.

În plus, edilul a întocmit un proiect de hotărâre prin care strada Aluniş, unde a locuit Cristian Amariei, să poarte numele poliţistului.

CITEŞTE ŞI: Alertă, în miez de noapte, la graniţa cu Ungaria! Ce au descoperit poliţiştii de frontieră?

“Am iniţiat trei proiecte de hotărâre dintre care două au fost pe ordinea de zi de astăzi, iar unul urmează să fie supus votului, la finalul lunii, pentru că este o chestiune tehnică, ce are nevoie de câteva avize. Astfel, astăzi i s-a acordat titlul de cetăţean de onoare post-mortem precum şi un ajutor financiar simbolic, de 5.000 de lei, urmând ca în şedinţa viitoare să adoptăm un proiect privind schimbarea denumirii străzii pe care a locuit eroul nostru, Cristian Amariei, din strada Aluniş, în strada Cristian Amariei”, a declarat primarul oraşului Recaş, Pavel Teodor.

“Decernarea acestui titlu reprezintă o recunoştinţă din partea Consiliului Locale şi a Primăriei Recaş. Este un erou care s-a dus prea devreme. Perioada care a trecut a fost una foarte grea, mai ales pentru soţia lui şi cei doi copii. Nu se poate descrie în cuvinte”, a spus cumnatul poliţistului erou, Gheorghe Vecleniţ

La şedinţa Consiliului Local Recaş, în cadrul căreia poliţistul Cristian Amariei a primit titlul de cetăţean de onoare post-mortem, a participat şi şeful IPJ Timiş.

CITEŞTE ŞI: Ucigaşul de la Făget, scos din arest! Unde îl vor duce şi ce vor să afle anchetatorii?

“Apreciem această iniţiată şi considerăm că memoria colegului nostru trebuie să rămână vie. Colegul nostru, care astăzi nu mai este printre noi, este şi va rămâne mereu un erou, un model de profesionalism, iar noi vom fi cu sufletul şi cu fapta alături de soţia dumnealui şi de aceşti copii minunaţi”, a spus şeful IPJ Timiş, Alin Petecel.

Autorităţile locale din Recaş au în plan să acorde familiei îndoliate şi un teren, cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, pentru ridicarea unei case.

{youtube}W5ajoBtrf8Y{/youtube}

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest