Skip to main content

Viața Maicii Tereza – „De la Skopje la cer”, expoziție inedită la Consiliul Județean Timiș!

XPilates & Spa

Expoziția „De la Skopje la cer”, dedicată vieții și activității Maicii Tereza, ajunge la Timișoara.

Începând de luni, 30 octombrie, de la ora 17:00, foaierul Palatului Administrativ din Timișoara va găzdui expoziția „De la Skopje la cer”, dedicată vieții și activității Maicii Tereza. Prima prezentare a acestei expoziții a avut loc în Italia, a urmat Polonia, Slovenia, Japonia și Franța.

Născută în 26 august 1910 la Skopje, Gongea Agnes Boiagiu și-a descoperit chemarea la 18 ani, când s-a alăturat ordinului catolic Loreto din Irlanda și a plecat spre Dublin în 1928. Aici a și primit numele de Maria Tereza, după numele Sf. Tereza din Lisieux, patroana misionarilor. Ajunge în India în 1929 și este primită ca soră în mănăstirea Loreto. În anul 1950, Papa Pius al XII-lea recunoaște oficial Misionarele Carității Maicii Tereza, ordin care promova dragostea pentru Dumnezeu, dragostea față de cei apropiați și dedicarea completă celor mai săraci dintre săraci. 

Sub coordonarea Maicii a fost deschisă o casă pentru bolnavi terminali, un orfelinat, dar și un „oraș al păcii” care permitea îngrijirea bolnavilor de lepră, marginalizați de societatea indiană. De asemenea, împreună cu Prințesa Diana, Maica Tereza a inaugurat primul ospiciu pentru bolnavii de SIDA în New York. 

Maica Tereza a fost recompensată pentru activitatea ei cu numeroase premii, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace, primit la Oslo în 1979. 

S-a stins în India în 1997 și a fost canonizată în 2003 ca „Fericita Tereza de Calcutta”, de către Papa Ioan Paul al II-lea. 

Toate aceste momente le sunt dezvăluite vizitatorilor în cele 21 de piese expuse în Palatul Administrativ, care redau detalii despre evoluția Maicii Tereza. Fotografiile și textele prezentate conțin crâmpeie din viața și activitatea ei de misionar umanitar, recunoscută în întreaga lume.

Explicațiile expoziției sunt în limba engleză, însă pentru vizitatori este pus la dispoziție un cod QR cu traducerea în limba română. Intrarea este liberă, iar expoziția poate fi vizitată în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2023. 

Evenimentul este realizat, în parteneriat, de către Casa Memorială Maica Tereza din Skopje, Consulatul R. Macedonia de Nord la Timișoara, Consiliul Județean Timiș și este finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Macedonia de Nord.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest