Skip to main content

Veste extraordinară pentru părinţi! Cea mai colorată grădiniţă, în care copiii se simt cu adevărat iubiţi, a fost acreditată de Ministerul Educaţiei

XPilates & Spa

Lucrurile bune se ţin lanţ la Grădiniţa Inima Culorilor din Dumbrăviţa, unde au început deja înscrierile pentru anul școlar 2024-2025.

Surpriza este că vor fi acceptaţi şi micuţii care nu vor avea trei ani împliniţi şi care vor putea păşi în lumea magică a jocurilor şi culorilor, alături de cei mai empatici şi experimentaţi educatori.

Însă, vestea cea mai bună este că instituţia tocmai a fost acreditată de Ministerul Educaţiei, ceea ce reprezintă o garanţie a educației de înaltă calitate şi a mediului sigur și iubitor pentru copii.

CITEŞTE ŞI: Coşmarul trăit de vânzătoarea unei patiserii! A vrut să ajute un client, dar a fost lovită şi jefuită

Într-o altă notă de bucurie, echipa Grădiniței Inima Culorilor dedică luna martie sărbătoririi mamelor într-un mod special, plin de emoție și recunoștință pentru rolul esențial pe care îl au în viața copiilor.

Prin colaborarea strânsă cu părinții, echipa grădiniței își propune să le insufle copiilor valorile fundamentale: dragostea, respectul, educația, încrederea și munca.

Tocmai de aceea, luna trecută, educatorii şi copiii de la cea mai colorată grădiniţă s-au transformat în maeștri ai iubirii, învățând și punând în practică cele cinci limbaje ale iubirii după Gary Chapman!

De la mic la mare, oamenii au nevoie să se simtă iubiți, nu doar să știe că sunt iubiți, iar acesta este un lucru care se deprinde încă din copilărie! 

CITEŞTE ŞI: Licitaţia cu dedicaţie pentru modernizarea iluminatului public din Timișoara, trebuie reluată! CNSC cere refacerea caietului de sarcini

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest