UVT își păstrează supremația! Echipa de volei masculin a instituţiei a câștigat Campionatul Național Universitar

Echipa de volei masculin a Universității de Vest din Timișoara, campioană europeană și campioană națională universitară en-titre, și-a păstrat cu succes titlul național universitar la volei masculin, după turneul organizat din nou la Timișoara, în acest weekend.
În perioada 25-26 mai s-a desfășurat în Sala de sport a UVT (str. Oituz) și Sala de sport a Facultății de Fizică și Sport UVT turneul final de la Timișoara al Campionatului Național Universitar de volei masculin, organizat în două grupe, cu echipele a opt universități din țară: Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara.
Podiumul final național 2024 al Campionatului Național Universitar de volei masculin e compus din echipele ce reprezintă UVT, UBB și ASE București, aceasta din urmă fiind fosta vicecampioană și câștigătoarea finalei mici de anul acesta, în fața Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași.
În finala jucată duminică, UVT a învins cu 2-0 la seturi Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Scorul final a fost 25-22 pentru timișoreni, care confirmă și în 2024 supremația de anul trecut, atunci când UVT a devenit campioană universitară a României și Europei.
„Multe felicitări echipei universitare de volei a UVT, câștigătoare azi în finala Campionatului Național Universitar, într-o partidă jucată cu dăruire în fața reprezentativei Universității Babeș Bolyai. Ne bucurăm pentru această nouă victorie din seria excepționalelor rezultate sportive ale UVT, cu atât mai mult cu cât această victorie vine exact în perioada aniversării celor opt decenii de la înființarea UVT, pe care le-am marcat în această săptămână. Felicitări echipei, antrenorilor și publicului studențesc!”, a transmis rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.
Organizarea turneului de la Timișoara a fost posibilă și cu implicarea Federației Sportului Școlar și Universitar din România, a Federației Române de Handbal și a CSU Universitatea de Vest din Timișoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Tandemul de care are nevoie România! Nicușor Dan: Ilie Bolojan este opțiunea mea

Un fast food și un minimarket din Timișoara, închise de OPC! Inspectorii au găsit mizerie de nedescris, insecte vii și produse expirate!

Lumină de milioane, la Timișoara! A început modernizarea rețelei de iluminat public

Este oficial! Elevii de la Ana Aslan vor fi mutați la Liceul Tehnic de Vest! Ce se întâmplă cu elevii de aici?

Un tânăr de 23 de ani, dispărut fără urmă, de mai bine de cinci zile! Dacă l-ai văzut sună imediat la 112!

Poate începe transformarea urbană a Pieței Mocioni din Timișoara! Proiectul are autorizație de construcție, dar nu și bani

Moarte șocantă, în curtea Spitalului Județean Timișoara! Un pacient a fost găsit fără suflare, lângă morgă

Bărbat, tâlhărit în plină stradă! Banditul…chiar partenerul de pahar

Inconștiență maximă! Un bărbat beat și fără permis a fost scos de pe șosea de polițiști

Anunț!

Începe coșmarul pentru șoferi! De astăzi, se lucrează pe tronsonul Margina-Holdea

Beat la volan, s-a izbit cu mașina de un tir! Accident rutier pe centura Lugojului

A fost capturat individul care a terorizat o comună întreagă! Bărbatul a fost prins în flagrant, în timp ce fura încălțămintea oamenilor

Se va întrerupe apa, dar probleme vor fi și cu presiunea, în două localități din județ! Aquatim lucrează la rețeaua de distribuție

Rupt de beat, a zburat cu mașina de pe șosea! Șofer din Timiș, prins cu o alcoolemie uriașă după ce a provocat un accident

Accident înfiorător! O femeie a murit pe loc, după ce a fost izbită de un camion, sub privirile soțului ei

Video: Incendiu uriaș, la un centru comercial! Intervin pompieri din două județe și a fost emis un mesaj Ro-Alert

Lasă un răspuns