Skip to main content

Undă verde pentru noul Stadion ”Dan Păltinișanu” din Timișoara! Licitația pentru constructor s-a încheiat fără contestații

XPilates & Spa

După luni de proceduri, contestații și reevaluări, proiectul noului stadion din Timișoara a depășit toate obstacolele administrative și se pregătește să intre în faza efectivă de implementare.

Autoritățile anunță că termenul legal pentru depunerea contestațiilor a expirat fără incidente, ceea ce permite semnarea contractului și demararea lucrărilor.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Compania Națională de Investiții (CNI) desemna drept câștigătoare asocierea formată din Concelex (lider), Constructii Erbașu, Concelex Engineering SRL și Terra Gaz Construct, după ce procedura fusese reluată la solicitarea instanței. Decizia venea în urma unei hotărâri a Curții de Apel București, care a constatat nereguli în evaluarea inițială a ofertelor.

La acel moment, urma o perioadă de 10 zile în care puteau fi depuse noi contestații. Între timp, acest termen a expirat fără ca vreo firmă să conteste rezultatul.

Putem spune că avem constructor și că nimeni nu mai poate opri construirea noului stadion al Timișoarei, al Timișului și al Banatului”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Proiectul, evaluat la aproape 570 de milioane de lei fără TVA, presupune într-o primă etapă realizarea proiectării, estimată la opt luni, urmată de execuția propriu-zisă. Autoritățile iau însă în calcul accelerarea calendarului prin derularea în paralel a unor etape.

Se poate intra în regim de urgență atât pe proiectare, cât și pe execuție, astfel încât să câștigăm timp și să vedem șantierul în lucru cât mai repede”, a explicat Simonis.

Un alt pas esențial urmează să fie făcut în ședința Consiliului Județean de miercuri, când va fi supusă votului hotărârea de cofinanțare a proiectului. Contribuția CJ Timiș va fi de 126 de milioane de lei, adică aproximativ 25% din costurile de construcție și montaj.

Au existat multe speculații privind sumele pe care ar trebui să le suporte administrația județeană. Documentele oficiale arată clar că vorbim despre 126 de milioane de lei, nu despre zecile de milioane de euro vehiculate în spațiul public”, a subliniat președintele CJT.

Noul stadion, care va purta numele „Dan Păltinișanu”, va avea o capacitate de aproximativ 32.000 de locuri și va deveni al doilea cel mai mare din România, după Arena Națională. Proiectul include nu doar facilități sportive moderne, ci și spații pentru evenimente culturale, expoziții și divertisment, fiind gândit ca un hub pentru întreaga comunitate.

Distribuie pe rețele de socializare

Comments (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme caldă, valabilă astăzi între orele 12:00 și 21:00. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for CODRU Festival in Timisoara with bold 'CODRU Festival' and 'La Ziua Timisoarei' over a colorful abstract background.

CODRU se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de activități dedicate copiilor și familiilor, ateliere interactive și momente muzicale care reflectă valorile comunității construite în jurul conceptului. Sursa de Vest See Full Bio

Publicul din Timișoara va avea ocazia să asculte, în premieră națională, una dintre cele mai fascinante lucrări din istoria muzicii europene. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a dark suit and white shirt at a pink-themed event, giving a subtle smile. The background features blurred pink logos or banners.

Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bearded man wearing a black graphic shirt sits at an outdoor cafe, sunglasses on his head.

Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a yellow, single-story building with a red tile roof in a residential neighborhood, bordered by a street and trees.

Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue suit being interviewed, gesturing with his hands while speaking, in a dim studio with a camera operator in the background.

Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Colorful abstract poster promoting Psihodrom for Ziua Timișoarei with the slogan about celebrating diversity.

Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest