Skip to main content

Un nou val de migranți, la poarta de vest a României!

XPilates & Spa

S-a dat din nou alarma, la frontiera de vest a României, după ce un grup de migranți a intrat în țara noastră.

Totul s-a întâmplat în această dimineață, în zona localității Naidăș din județul Caraș-Severin. Polițiștii de frontieră au observat șase barbați care mergeau pe jos, dinspre frontiera cu Serbia.

„Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră şi conducerea lor la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor s-a stabilit că grupul era format din şase cetăţeni  proveniti din Irak, Iran, Siria şi Palestina, având vârste cuprinse între  20 şi 32 de ani. Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele şase persoane urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest