Un bebeluș și doi adulți, la spital, în urma unui accident! Mașina în care se aflau a lovit un cap de pod


Accidentul a avut loc în acesată după amiază! Șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un cap de pod.
Accidentul s-a petrecut pe DN 66, între Călan și Simeria, pe raza localitatății Batiz. Pe lângă șoferul de 62 de ani, în autoturism se mai aflau un bărbat de 30 de ani și un bebeluș de numai patru luni.
În urma impactului, autoturismul a părăsit carosabilul.
”În data de 14.10.2020, în jurul orei 13:30, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.66, din direcția Călan către Simeria, pe raza satului Batiz, a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, după care a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a doi pasageri (un bărbat în vârstă de 30 de ani şi o minoră de 4 luni) care au fost transportat la U.P.U. Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Drama unui salvator! O formă rară de cancer i-a schimbat viața, dar tu poți să-l ajuți
A fost mereu primul care a sărit în ajutorul semenilor greu încercați, dar acum luptă pentru propria viață și are nevoie de sprijin Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

„Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat revine la UVT
„Master your choices”, săptămâna programelor de studii universitare de masterat, revine la Universitatea de Vest din Timișoara săptămâna următoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un simbol al Timișoarei va fi readus la viață! În sfârșit, Ceasul Floral intră în etapa de proiectare
Ceasul Floral, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei, va indica din nou ora exactă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Intervenție urgentă pe râul Timiș, pentru prevenirea inundării stației de epurare Lugoj! Investiția se ridică la 2,5 milioane de lei
Administrația Bazinală de Apă Banat a demarat lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș, în apropierea stației de epurare Lugoj, în zona localității Jabăr, județul Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Bărbat din vestul țării, arestat de polițiști! Este cercetat pentru viol asupra unui minor
Viol săvârșit asupra unui minor, este acuzaţia pe care anchetatorii i-o aduc unui bărbat din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Criza lovește puternic în domeniul construcțiilor! Polistirenul, fierul și cărămida s-au scumpit masiv, iar creșterile de preț continuă
Primele luni ale anului 2026 au adus schimbări semnificative în sectorul construcțiilor din România, pe fondul unui context economic și geopolitic complex. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișoara intră definitiv în elita mondială a padelului! Federația Internațională de Padel consacră România pe harta globală prin FIP SILVER TIMISOARA 2026
Federația Internațională de Padel readuce la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a județului Timiș și a României în circuitul internațional al acestui sport aflat într-o dezvoltare continuă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Destinația care crește în preferințele turiștilor români! De ce este Madeira atât de căutată?
Interesul turiștilor români pentru Madeira este în continuă creștere, iar specialiștii din domeniu spun că România a devenit una dintre piețele cu cel mai mare potențial de dezvoltare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Se lucrează la Gara de Est din Timișoara! A fost montat primul segment al noii pasarele pietonale
CFR Infrastructură Timișoara anunță că a început montarea primului segment al noii pasarele pietonale de peste liniile de cale ferată de la Gara de Est din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Biciclete, vaporașe și fapte bune! STPT organizează o cursă specială, pentru susținerea celor 42 de proiecte comunitare Timotion 12
Societatea de Transport Public Timișoara organizează un eveniment special, care vine în continuarea celei de-a 12 ediții Timotion. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Expoziții, demonstrații de ikebana și proiecții despre reprezentarea naturii în filmele anime! Hai la festivalul nipon, găzduit de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește festivalul „Kakehashi: UPT Nippon Spring Fest 2026 – Building with Nature”, devenind astfel spațiu de întâlnire între cultura japoneză și comunitatea timișoreană. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

13 firme și asocieri, în cursa pentru amenajarea parcului fotovoltaic din Freidorf! Primăria pune la bătaie peste 32 milioane de lei
S-a încheiat perioada de depunere a ofertelor pentru dezvoltarea primului parc fotovoltaic al Timișoarei. Până la termenul limită, 13 firme și asocieri s-au arătat interesate de contractul în valoare de peste 32 de milioane de lei, pus la bătaie de Primărie. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în Timișoara și într-o localitate limitrofă! Vezi anunțul Aqutim
Aquatim anunță lucrări în Timișoara și Remetea Mare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Elevii care transformă reciclarea în artă pot câștiga laptopuri, biciclete și role! ADID și RETIM anunță startul concursului „Arta Reciclării”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, în parteneriat cu RETIM Ecologic Service și Lions Club Timișoara Dinamic Plus, dă startul celei de-a VI-a ediții a concursului educațional „Arta Reciclării”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Se apropie festivalul „Launmomentdat în parc”! Ce artiști vor urca pe scenă?
A mai rămas doar o lună până când Parcul Regina Maria din Timișoara devine epicentrul muzicii electronice alternative. Între 12 și 14 iunie, se desfășoară a 9-a ediție a festivalului „Launmomentdat în parc”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Scene revoltătoare! Doi copii se trântesc la pământ și își împart pumni, în timp ce un adult încurajează loviturile
O situație de-a dreptul revoltătoare a ajuns în atenția polițiștilor cărășeni. Doi copii se bat cu patos, iar un adult, încurajează loviturile. La un moment dat, acesta intervine și „îi dă o lecție” unuia dintre băieți. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mașină rasturnată în șanț, pe o șosea din vestul țării! Trei victime au ajuns la spital
Accident grav, seara trecută. O mașină s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Șase elevi din Timiș, în finala „The Water We Want 2026”, prin Muzeul Apei și Aquatim
Șase lucrări, selectate dintre cele cincizeci înscrise prin Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim, la concursul internațional pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) vor fi prezentate începând din luna iunie la expoziția digitală cu același nume, organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO. Violeta […]








Lasă un răspuns