Final de stagiune la Teatrul Național din Timișoara! Ce spectacole sunt pregătite din toamnă?

Teatrul Național din Timișoara a închis stagiunea 2025-2026 și a intrat în vacanță.
Din perspectivă repertorială, Naționalul timișorean a propus în această stagiune un exercițiu de înțelegere a mecanismelor sociale și a relațiilor interumane. Dincolo de scenă, poveștile montate au activat istorii personale, invitând publicul să privească lumea cu mai multă receptivitate și să își asume, prin teatru, propriul parcurs intelectual și emoțional.
Stagiunea 2025 – 2026 a Naționalului timișorean a cercetat complexitatea relațiilor de familie în VESTUL ADEVĂRAT de Sam Shepard, o poveste construită cu minuțiozitate de regizorul Felix Alexa într-un spectacol deopotrivă amuzant și grav, comic și brutal, dar de o profundă umanitate.
Dimensiunea introspectivă – de data aceasta din perspectiva creatorului de teatru – a fost urmărită și în spectacolul SCRIITOAREAde Ella Hickson, în regia lui Radu Iacoban, un spectacol iconoclast și sensibil care pune în discuție responsabilitatea și locul creatorului într-o lume care își dinamitează în permanență propriile limite.
De asemenea, într-un demers de recuperare a memoriei culturale conceput de Mirela Puia, spectacolul ÎN CALEA CELOR VII, creat în siajul aniversării a 130 de la nașterea lui Lucian Blaga, propune o incursiune subiectivă prin momente din viața și creația poetului și filosofului român.
Conștient de parcursul din ce în ce mai polarizat și mai periculos al istoriei, Teatrul Național a inclus în repertoriul stagiunii care se încheie, două spectacole care au atins câteva dintre principalele puncte nevralgice ale societății contemporane: ducerea în absurd a limbajului, în CÂNTĂREAȚA CHEALĂ de Eugène Ionesco, un captivant tur de forță semnat de Mihai Măniuțiu, respectiv patologia puterii, disecată regizoral de Irina Moscu în BOLNAVIIde Antonio Álamo, spectacol care deconstruiește mecanismele totalitarismului prin câteva dintre personajele care au modelat istoria: Hitler, Churchill și Stalin.
Începând din luna septembrie, noua stagiune a Teatrului Național se va deschide cu un program consistent de spectacole și cu o serie de proiecte de viitor.
Primul spectacol al stagiunii următoare este MATA HARI, one woman show Roberta Popa (miercuri, 11 septembrie, Studio UȚU), urmat de AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂde Mihaela Michailov, regia Ion-Ardeal Ieremia (miercuri, 16 septembrie, Studio UȚU), ADEVĂRULde Florian Zeller, regia Radu Iacoban (vineri, 18 septembrie, Sala Mare),PETRECEREA DE NUNTĂdupă după Guy de Maupassant, regia artistică Marie-Louise Bischofberger (sâmbătă, 19 septembrie, Studio UȚU), O NOAPTE FURTUNOASĂ. UN EXERCIȚIUdupă I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater (duminică, 20 septembrie, Studio UȚU), SUNT O BABĂ COMUNISTĂ, scenariu de Călin Ciobotari după Dan Lungu, regia Antonella Cornici (marți, 22 septembrie, Sala Mare).
Luna septembrie continuă miercuri, 23 septembrie, cu o dublă zi de spectacol – DE BERGERAC. FANTASME DIN CYRANO de Michele Santeramo, regia Roberto Bacci (Sala Mare) și UNDERGROUND FM, one-man show Darie Doklean (Studio UȚU), urmate de O SCRISOARE PIERDUTĂde I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater (vineri, 25 septembrie, Sala Mare), CANICULA de Antoaneta Zaharia, regia Miruna Radu (duminică, 27 septembrie, Studio UȚU).
Ultima zi a lunii septembrie va readuce pe scena Teatrului Național unul dintre cele mai așteptate spectacole pentru publicul junior: SAREA ÎN BUCATE, după Petre Ispirescu, regia Mirela Puia.
În perioada 6 iulie – 8 septembrie, biletele la spectacole vor putea fi achiziționate exclusiv on-line, pe www.tntm.ro.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Val de căldură extrem în vestul țării! Cod portocaliu și roșu de caniculă în următoarele două zile!
Vestul României se confruntă în aceste zile cu un val de căldură intens, care aduce temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, potrivit avertizărilor meteorologice emise pentru intervalul 27–29 iunie. Sursa de Vest See Full Bio

Mașină răsturnată în urma unui impact violent cu alt autoturism! Două victime au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs în localitatea Șiria din județul Arad, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma căreia un vehicul s-a răsturnat. Sursa de Vest See Full Bio

Final de stagiune la Teatrul Național din Timișoara! Ce spectacole sunt pregătite din toamnă?
Teatrul Național din Timișoara a închis stagiunea 2025-2026 și a intrat în vacanță. Din perspectivă repertorială, Naționalul timișorean a propus în această stagiune un exercițiu de înțelegere a mecanismelor sociale și a relațiilor interumane. Dincolo de scenă, poveștile montate au activat istorii personale, invitând publicul să privească lumea cu mai multă receptivitate și să își […]

Cursă periculoasă! Un șofer a fost urmărit de polițiști în trafic, iar când a fost prins a rămas fără permis și a primit o amendă de peste 5.000 de lei
Un șofer a rămas fără permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului, după ce a comis mai multe abateri grave în trafic, în stațiunea Băile Herculane. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO Mașină cuprinsă de flăcări pe A1! Pompierii au intervenit de urgență
Pompierii au intervenit, astăzi, în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în trafic pe autostrada A1. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție! Se fac lucrări de modernizare la o trecere la nivel cu calea ferată de pe linia Timișoara Sud – Buziaș
Reprezentanții Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara anunță demararea lucrărilor de modernizare la trecerea la nivel situată la kilometrul 7+503, pe linia de cale ferată 125 Timișoara Sud – Buziaș. Sursa de Vest See Full Bio
Incendiu puternic într-o gospodărie! Pompierii s-au chinuit mai bine de patru ore să stingă flăcările
Un incendiu de proporții a izbucnit, în această dimineață, în jurul orei 07:00, la o anexă gospodărească situată pe strada Semenicului din municipiul Arad. Sursa de Vest See Full Bio

Noi locuri de joacă prind contur în Timișoara! Lucrările avansează pe străzile Orșova și Mureș
Primăria Timișoara continuă investițiile în amenajarea spațiilor dedicate copiilor, iar două șantiere importante pentru modernizarea locurilor de joacă înregistrează progrese semnificative. Sursa de Vest See Full Bio

Canicula aduce verificări la firmele din Timiș! Angajatorii riscă amenzi dacă nu își protejează salariații
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș atrage atenția angajatorilor asupra obligațiilor legale pe care le au în perioadele cu temperaturi extreme și anunță că va verifica respectarea măsurilor de protecție a salariaților în zilele caniculare. Sursa de Vest See Full Bio

Armata României angajează! Sunt disponibile 77 de locuri în Timișoara, pentru soldați și gradați profesioniști! Înscrierile se fac până în 17 iulie
Brigada 18 ISR „Decebal” a lansat o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști, fiind disponibile 191 de locuri la nivel național, dintre care 77 în Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
UVT confirmă poziția în topul universităților mondiale: singura instituție din Regiunea Vest în QS World University Rankings 2026!
Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează statutul de instituție de referință în învățământul superior, fiind inclusă în QS World University Rankings 2026, unul dintre cele mai prestigioase clasamente academice internaționale. Sursa de Vest See Full Bio

Durere de dinți în weekend? Cabinetul de Urgențe Stomatologice din Timișoara îți oferă ajutor rapid
Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură asistență medicală de specialitate pentru pacienții care se confruntă cu probleme dentare acute și necesită intervenție rapidă. Sursa de Vest See Full Bio
Accident cumplit, lângă Prefectura Timiș! Taximetrist încarcerat, după ce a fost lovit în plin de un tramvai
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, la Timișoara. O mașină a fost izbită în plin de un tramvai. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Liliana Laichici, așa cum nu ai mai văzut-o! Artista a cântat în limba chineză și i-a surprins pe toți
Cunoscută pentru interpretările sale de muzică populară bănățeană, Liliana Laichici și-a surprins fanii cu o ipostază cu totul neașteptată. Sursa de Vest See Full Bio

Zile toride, în toată țara! Mercurul va urca în termometre chiar și până la 40 de grade
Vor fi temperaturi extrem de ridicate în toată țara. Meteorologii au emis mai multe avertăzări de tip cod galben, portocaliu și roșu de caniculă. Valorile termice maxime pot atinge și 40 de grade Celsius. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Ședință de Consiliu Local cu scântei! Au intervenit polițiștii pentru a evacua doi aleși puși pe harță
Doi consilieri locali de la PUSL au fost sancționați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și au fost scoși afară din sala de ședințe, pentru că au provocat scandal. Sursa de Vest See Full Bio

Un șofer a intrat pe contrasens și a izbit în plin o altă mașină! Trei persoane au ajuns la spital
Mai multe victime, după ce un șoferul unei mașini a pătruns pe sensul opus de mers și a izbit un alt autoturism. Sursa de Vest See Full Bio
Ceremonie religioasă și militară, în centrul Timișoarei! A fost marcată Ziua Drapelului Național
La fel ca în fiecare an, Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită la Timișoara! Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns