Ultimul weekend cu cabluri atârnate pe stâlpi, în zona Complexului Studenţesc! Operaţiunea Ghilotina ajunge pe străzile Cluj şi Arieş

În Timişoara, autorităţile continuă acţiunea în forţă, prin care încearcă să îi oblige pe operatorii de servicii prin cablu, să intre în legalitate.
Este vorba despre o hotărâre de Consiliu Local adoptată în 2009, care prevedea îngroparea tuturor firelor, până la sfârşitul lui 2012.
Cum asta nu s-a întâmplat, fostul primar a început îndepărtarea reţelelor cu angajaţii municipalităţii, iar actualul edil a continuat acţiunea.
Luni, 3 aprilie, de la ora 22:00, echipele de intervenţie vor ajunge în zona Complexului Studenţesc, pe tronsonul Cluj-Arieş.
“Menționăm că operatorii au fost înștiințați, de-a lungul ultimilor ani, atât la ședințele organizate săptămânal cu reprezentanții firmelor cât și prin notificări scrise, cu privire la obligativitatea dezafectării cablurilor aeriene și trecerii lor în subteran. Acțiunea primăriei include dezafectarea colierelor, panourilor publicitare și a fibrei optice și este realizată cu sprijinul STPT. În caz de vreme nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată”, transmite Primăria Timişoara.
De la începutul anului s-a intervenit pe Calea Circumvalațiunii, Calea Aradului, Calea Sever Bocu și strada Amurgului.
În lunile care urmează, acțiunile de îndepărtare a cablurilor aeriene vor continua pe Calea Martirilor, Piața Consiliul Europei, Zona Piața 700 și străzile adiacente, Strada Sf. Apostoli Petru și Pavel și Calea Dorobanților.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio
Reacția IPJ Timiș după scandalul de pe Aeroportul Timișoara! De ce a fost nevoie de intervenția polițiștilor?
Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Sursa de Vest See Full Bio

Salarii mai mari la STPT în urma creșterii cu 20% a veniturilor companiei de transport public! Peste 1.000 de angajați beneficiază de majorări
Societatea de Transport Public Timișoara a semnat un nou contract colectiv de muncă ce prevede majorări salariale pentru angajați, în contextul creșterii veniturilor proprii ale companiei. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns