Skip to main content

ULTIMA VESTE despre deschiderea Pasajului Jiul

XPilates & Spa

Șoferii așteaptă cu nerăbdare deschiderea Pasajului Jiul! S-au săturat să stea ore în șir în trafic, iar gura lor de aer ar putea veni curând.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că în acest weekend ar putea să se reia circulația pe sub Pasajul Jiul. Evident, tot pe o bandă pe sens cum se circula și până acum.

E posibil ca luni să dăm drumul la circulație, dar nu excludem să dăm drumul duminică, eventual chiar sâmbătă seara. De îndată ce se poate vom da drumul la trafic, pentru că nu vrem să creăm necazuri oamenilor”, a anunțat edilul Timișoarei.

Vă reamintim că circulația prim Pasajul Jiul s-a închis în data de 1 iunie, pentru montarea a două poduri peste care vor trece trenurile. Deși inițial s-a anunțat că restricția va fi valabilă până în 10 iunie, ulterior autoritățile au decis ca traficul să rămână închis încă două zile în plus, pentru a se monta și un al treilea pod.

Am rugat înțelegere, să avem nervii tari pentru că merită pentru a scurta perioada de realizare a acestor lucrări atât de importante. Dacă nu facem un efort se intră în iarnă cu lucrările în derulare și se va da ordin de sistate a lucrărilor. Termenul de finalizare este martie pentru Pasajul Jiul, respectiv aprilie pentru Popa Șapcă, dar dacă avem o iarnă lungă lucrările se pot prelungi și riscăm să avem și vara viitoare șantier. Nimeni nu vrea așa ceva și am optat pentru alternative de a face un efort cerând acum mobilizare la maxim încât la toamnă să le finalizăm”, a declarat Nicolae Robu .

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Alice TRIFU See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Alice TRIFU See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Alice TRIFU See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Alice TRIFU See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio

author avatar
Alice TRIFU