Skip to main content

Trei tineri, reținuți de polițiști, după ce au furat seiful cu bani de la o asociație a pensionarilor!

XPilates & Spa

Trei tineri, suspecți în cazul jafului de la Asociația Pensionarilor au fost reținuți de polițiști! 

Polițiștii au descins ieri în cartierul Colonie, din Petroșani. De aici au ridicat trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, bănuiți de furt.

CITEȘTE ȘI: Continuă lucrările de dezinsecție la Timișoara, atât la sol, cât și pe cale aeriană! Vor dura aproape două săptămâni

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și a luptătorilor  Serviciului pentru Acțiuni Speciale Hunedoara. Polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare și au depistat și au condus la sediul Poliției Municipiului Petroșani trei tineri , bănuiti de comiterea infracțiunii de furt calificat”, trasnmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei trei tineri, în noaptea de 7/8 iulie, împreună cu un alt tânăr, care în prezent arestat preventiv în aceeași cauză, s-au deplasat la sediul Asociației de Pensionari din Petroșani, unde au forțat ușa de acces în casierie și au furat din interior un seif în care se afla o sumă de bani. Au încărcat seiful în portbagajul autoturismului unuia dintre ei și au plecat.

Față de cei trei tineri, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceștia urmând să fie prezentați magistratilor Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive.

Până în momentul de față, a fost recuperat aproximativ 10% din prejudiciul cauzat, suma respectivă fiind ridicată de la locuința bărbatului aflat în stare de arest preventiv. 

CITEŞTE ŞI: Bilanţ COVID: 230 de cazuri noi şi 5 decese, de ieri până azi! La ATI sunt 68 de pacienţi

Totodată,  ca urmare a deficientelor constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a reprezentantului asociației  din Petroșani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor mininale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o desfășura.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ