Skip to main content

Timișorenii din zona Traian, invitați să afle cum vor decurge lucrările de modernizare

XPilates & Spa

Primăria Timișoara organizează o întâlnire publică dedicată proiectului de regenerare urbană a zonei Traian, la care sunt invitați să participe locuitorii și antreprenorii din cartier.

Discuția va avea loc luni, 16 martie, începând cu ora 17.00, la Clopotul Libertății din Piața Traian.

Reprezentanții administrației locale vor prezenta modul în care vor fi etapizate lucrările de regenerare urbană din zonă, precum și detalii despre intervențiile planificate.

La întâlnire vor fi prezenți viceprimarii municipiului Timișoara, Ruben Lațcău și Paula Romocean, alături de echipa tehnică a Primăriei și de reprezentanții constructorului.

Evenimentul își propune să ofere comunității locale ocazia de a afla informații actualizate despre proiect, dar și de a adresa întrebări sau de a transmite sugestii legate de lucrările care urmează să fie realizate în cartier.

Autoritățile locale precizează că, în cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea întâlnirii în aer liber, discuția va fi mutată în Palatul Ștefania.

Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian face parte din strategia municipalității de revitalizare a spațiilor publice și de îmbunătățire a infrastructurii din cartierele istorice ale Timișoarei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

În săptămâna 18-22 mai, în Pișchia se vor efectua lucrări de spălare a rezervorului de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Sursa de Vest See Full Bio

Group of volunteers painting the exterior wall of a building on a sunny day; one person on a ladder applying paint while others work nearby.

Voluntarii care doresc să participe la ediția din acest an a proiectului „Color the Village” mai au la dispoziție doar o săptămână pentru a se înscrie. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional banner: woman in a colorful striped dress holding shopping bags, advertising the Light Industry Fair May 20–24 with free entry.

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Sursa de Vest See Full Bio

Poster announcing Doctor Honoris Causa for Prof. Francesco Giorgino, with university crest and his portrait as the main image.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Francesco Giorgino. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people gathered on a balcony in front of a cream-colored house with a gray tiled roof and decorative molding.

Ziua de astăzi marchează un moment simbolic pentru Timișoara și pentru patrimoniul său arhitectural, după ce Universitatea Politehnica Timișoara a deschis porțile Casei Mühle pentru comunitate, într-un eveniment organizat împreună cu Alianța Timișoara Universitară. Sursa de Vest See Full Bio

Side-by-side: a woman wearing a green blazer on the left and a close-up of severely itchy, peeling skin on the neck and shoulder on the right.

Andreea Cinthia Baciu, asistentă medicală în cadrul Secției ATI a Spitalului Județean din Timișoara, luptă de aproape doi ani cu o formă agresivă de cancer și cere acum ajutor pentru a putea continua tratamentul în străinătate. Sursa de Vest See Full Bio

Four people (two adults and two children) ride bicycles on a rural path, wearing helmets and colorful backpacks.

Timișorenii sunt invitați să urce din nou în șa, de această dată alături de întreaga familie, în cadrul evenimentului „Familia pe bicicletă”, organizat mâine, ca parte a programului „2026: Anul Bicicletei în Timișoara”. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la conferința internațională „Automotive Hungary | TRA Conference in Budapest, Hungary – B2B”, care se va desfășura online în perioada 18 – 21 mai 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, prezent astăzi la Timișoara, a participat la două reuniuni organizate la sediul PNL Timiș, având ca teme administrația publică locală și strategia politică a formațiunii pentru perioada următoare. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a dark suit speaks into a handheld microphone on a stage with a blue abstract backdrop.

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a participat astăzi la ceremonia de absolvire a Universității de Vest din Timișoara, eveniment desfășurat în Piața Libertății, în prezența a peste 2.000 de participanți. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people wearing protective beekeeping veils gathered around several colorful beehives outdoors, learning together.

Asociația GreenFeel lansează proiectul „Permacultură Vie: grădini urbane pentru polenizatori și biodiversitate”, o inițiativă care transformă spațiile urbane în ecosisteme vii dedicate protejării polenizatorilor și educației ecologice. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Începând de luni, 18 mai, mai multe zone din Timișoara vor avea restricții de circulație, din cauza lucrărilor la rețelele edilitare și a unui eveniment studențesc. Sursa de Vest See Full Bio

Lab technician in blue gloves holding a test tube labeled 'Hantavirus' with a red checkmark in a laboratory setting.

Un caz confirmat de infecție cu hantavirus este în atenția autorităților medicale din județul Arad, unde un pacient este internat și monitorizat la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalul Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Un incident grav a avut loc în această după amiază, în cimitirul de pe strada Mătăsarilor din Timișoara, unde un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost găsit rănit și transportat de urgență la spital. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest