Apel umanitar pentru o asistentă ATI diagnosticată cu cancer: „Nu mai am timp”

Andreea Cinthia Baciu, asistentă medicală în cadrul Secției ATI a Spitalului Județean din Timișoara, luptă de aproape doi ani cu o formă agresivă de cancer și cere acum ajutor pentru a putea continua tratamentul în străinătate.
Femeia, în vârstă de 48 de ani, a fost diagnosticată cu neoplasm pulmonar în vara anului 2024. De atunci, a trecut printr-o intervenție chirurgicală, ședințe de chimioterapie și radioterapie, iar ulterior a reușit să ajungă la tratament în China, cu ajutorul unui credit și al donațiilor obținute inclusiv prin completarea formularului 230.
Potrivit acesteia, tratamentul a avut rezultate bune la nivel pulmonar, însă boala a continuat să evolueze, iar medicii au descoperit o metastază de mari dimensiuni la glanda suprarenală dreaptă, considerată inoperabilă.
În prezent, Andreea Baciu urmează în România un tratament paliativ, însă spune că șanse reale de tratament există doar în afara țării.
„Am oferit suflet, sprijin și am făcut cum am știut eu mai bine să fie bine pentru pacienții mei. Dar acum eu sunt aceea care are nevoie de ajutor”, mărturisește aceasta.


Asistenta spune că are nevoie urgentă de 3.000 de euro plus TVA pentru trimiterea documentelor medicale la Institutul Gustave Roussy din Franța, unde cazul său ar urma să fie analizat de o comisie medicală specializată (tumor board). În funcție de concluziile medicilor francezi, aceasta ar putea avea acces la un tratament sau la transfer într-un spital care acceptă formularul european S2.
„Pentru mine, timpul e inamicul numărul 1. Nu mai am timp”, spune femeia.
Dincolo de lupta medicală, cazul are și o puternică dimensiune umană. Andreea Baciu își dorește să poată fi alături de fiica sa, în vârstă de 17 ani, care și-a pierdut tatăl în decembrie 2024.
„Îmi doresc foarte mult să mă tratez de această boală și, dacă nu se poate, măcar să prind majoratul fiicei mele”, a transmis aceasta.


Cei care doresc să o sprijine financiar pot face donații în următoarele conturi:
Banca Transilvania
Beneficiar: Andreea Cinthia Baciu
IBAN: RO22BTRL03601201B40997XX
ING Bank
Titular cont: Andreea Cinthia Baciu
IBAN: RO19INGB0000999908980247
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Potrivit apropiaților, fondurile sunt necesare urgent, până la data de 20 mai, pentru trimiterea documentației medicale în Franța.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Interes crescut pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 16! 10 firme și asocieri se bat pe contractul de peste 13 milioane de lei
Perioada de depunere a ofertelor pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale 16, din cartierul Tipografilor, s-a încheiat. Sursa de Vest See Full Bio

Cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat s-a desfășurat fără incidente în Timiș! Aproape 150 de candidați au absentat
4.310 candidați din Timiș, așteptați astăzi să participe la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat. Sursa de Vest See Full Bio

Ce greșeli transformă o problemă dentară într-o urgență? Iată ce spun specialiștii în medicină dentară!
Amânarea vizitei la medicul stomatolog până în momentul apariției durerii, automedicația și administrarea antibioticelor fără recomandare medicală se numără printre cele mai frecvente cauze care îi aduc pe pacienți la Cabinetul de Urgențe Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

După eșecul parteneriatului cu Asociația Plai, Lațcău anunță începerea lucrărilor de restaurare a fostei baze sportive din centrul orașului: Uszoda nu poate fi deschisă pe modelul de acum 100 de ani
După mulți ani în care a rămas în paragină, fosta bază sportivă Uszoda va fi readusă la viață. Sursa de Vest See Full Bio

Cetățean sârb, prins cu permis fals, la frontieră! Ce le-a declarat polițiștilor?
Polițiștii de frontieră au deschis o anchetă după ce un bărbat a prezentat un permis de conducere fals. Sursa de Vest See Full Bio

Asistent medical din Timiș, cercetat pentru trafic de influență! I-a cerut unei femei 900 de euro, pentru a o ajuta
Un asistent medical în vârstă de 30 de ani din Timiș este urmărit într-un dosar de trafic de influență. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal după problemele provocate de caniculă!
Circulația tramvaielor din Timișoara revine la normal începând de astăzi, după mai multe zile în care transportul public a fost afectat de temperaturile extreme. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Incendiu puternic la terasa unui restaurant! Intervenție de urgență a pompierilor
Echipaje de pompieri au intervenit de urgență azi-noapte pentru lichidarea unui incendiu violent, izbucnit la terasa unui restaurant. Sursa de Vest See Full Bio

Valul de căldură persistă în România! Timișul, printre județele aflate astăzi, sub cod portocaliu de caniculă!
Valul de căldură continuă să afecteze o mare parte a țării, iar meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă astăzi, în intervalul orar 10:00–21:00. Sursa de Vest See Full Bio

AnonimTM aduce sporturile urbane la Ziua Timișoarei! skateboarding, BMX și trotinetă, pe Bulevardul Nicolae Titulescu
AnonimTM se alătură programului Ziua Timișoarei și transformă Bulevardul Nicolae Titulescu (Zona Uszoda) într-un spațiu dedicat culturii urbane, sporturilor pe roți și muzicii electronice. Sursa de Vest See Full Bio
Misiuni economice, seminarii de informare și diverse târguri și expoziții! Sunt doar o mică parte din evenimentele organizate de CCIAT, în prima jumătate a anului!
După primul semestru al lui 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a tras linie şi a făcut bilanțul! Sursa de Vest See Full Bio

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate mai devreme decât era programat! Nicio medie de 10 în Timiș
Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate astăzi, cu câteva ore mai devreme față de calendarul inițial anunțat. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent între două mașini! Au intervenit și echipajele de descarcerare. Două persoane au ajuns la spital
Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în aceastp după-amiază pe raza localității Bârsău, din județul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție! Liniile 7 și 9 de tramvai, deviate mmâine din cauza unor lucrări în zona Rebreanu – Drubeta!
Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația tramvaielor, mâine, 1 iulie, în intervalul orar 07:30–15:00, ca urmare a închiderii traficului rutier în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara extinde serviciile de educație și sănătate în cartiere! 11 spații ale municipalității vor fi transformate în cabinete medicale și centre educaționale
Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, continuă demersurile de extindere a serviciilor publice la nivel de cartier, vizând transformarea a 11 spații aflate în proprietatea orașului în cabinete medicale, centre educaționale și puncte de sprijin pentru comunitate. Sursa de Vest See Full Bio
UVT anunță finalizarea proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”!
Universitatea de Vest din Timișoara a organizat astăzi un eveniment de prezentare și comunicare publică în cadrul căruia au fost sintetizate rezultatele și indicatorii proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, cofinanțat prin PNRR. Sursa de Vest See Full Bio

Avertismentul pompierilor în plină caniculă! Scăldatul în locuri neamenajate poate avea consecințe tragice
Temperaturile ridicate îi determină pe tot mai mulți oameni să caute răcoarea în râuri, lacuri, iazuri sau alte cursuri de apă. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii avertizează: caniculă severă și furtuni în aceeași zi! Timișul, sub dublă avertizare
România se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de vreme extremă din această vară, după ce meteorologii au emis avertizări succesive de caniculă și instabilitate atmosferică pentru mare parte a țării. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns