Skip to main content

Timișoara vrea stadion! Sportivi, antrenori, copii şi părinţi, aşteptaţi la un protest uriaş, organizat de Druckeria

XPilates & Spa

Infrastructura sportivă deficitară din Timişoara îi scoate în stradă pe membrii Druckeria, care organizează un mars de protest la care îi invite pe toţi iubitorii de activităţi sportive.

Ei sunt revoltaţi în special din cauza faptului că lucrurile bat pasul pe loc în ceea ce priveşte construirea unui nou stadion în oraş.

CITEŞTE ŞI: Se oprește apa la robinete! Aquatim anunță o serie de lucrări în Timișoara și județ, în zilele următoare

“Vedem cum peste tot în țară se construiesc stadioane, săli de sport, bazine de înot și se amenajează terenuri multifuncționale în care oricine își dorește poate practica un sport. Iar noi în Timișoara ne pierdem de 30 de ani în studii de fezabilitate, proiecte neterminate și lăsate de izbeliște și primim aceleași răspunsuri de la edili: „nu se poate”. Din acest motiv, am demarat încă de anul trecut petiția Timișoara vrea respect! – www.druckeria.ro/respect, semnată până în prezent de peste 1700 persoane, iar acum vrem să facem pasul următor”, transmite Druckeria.

Astfel, pe data de 25 mai, începând cu ora 17:00, ei vor porni într-un marş de protest pe traseul Piaţa Unirii – str.V. Alecsandri – Piața Libertății – str. Alba Iulia – Piața Operei – Primărie – CD Loga – CJT.

Îi invită pe toţi iubitorii de sport să li se alăture, pentru ca vocea lor să se facă auzită.

 “Invităm toate cluburile sportive din oraș să adere la inițiativa noastră, indiferent de ramurile sportive în care activează și să încurajeze copiii, părinții și antrenorii să ni se alăture îmbrăcați în echipamentul lor, cu steaguri, mesaje sau orice materiale consideră că îi reprezintă. De asemenea, îndemnăm ca fiecare copil/sportiv să aducă o minge sau echipament din sportul pe care îl practică și să transformăm zona centrală într-o mare arenă polisportivă. Lipsa infrastructurii sportive ne afectează pe toți, indiferent că dorim să practicăm sport de menținere, de masă sau sport de performanță, de aceea ne-am bucura dacă ați participa, în număr cât mai mare și să fim împreună o voce puternică, așa cum timișorenii au fost de atâtea ori, la nevoie. Pe 25 mai ne dorim să ne adunăm cât mai mulți timișoreni și să ne spunem of-ul în stradă, în speranța că împreună, prin vocile noastre, ne putem face auziți și lucrurile să se miște în direcția normală”, transmit organizatorii protestului.

CITEŞTE ŞI: Încep lucrările de reabilitare termică la șase blocuri din Timișoara! Au fost semnate contractele

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Petronela Axinte See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Petronela Axinte See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Petronela Axinte See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte