Skip to main content

Timișoara va avea în sfârșit autobuze electrice! A fost semnat contractul cu firma turcească

XPilates & Spa

Timișoara, tot mai aproape de a-și înnoi parcul auto al STPT! A fost semnat contractul pentru cele 44 de autobuze noi, electrice.

Ministerul Dezvoltării a finalizat licitaţia, care a fost câștigată de turcii de la Karsan Otomotiv, iar astăzi s-a semnat contractul de achiziție. 

Din partea fabricantului au fost prezenți Okan Baș – CEO Karsan Otomotiv și Deniz Çetin -CCO Karsan Otomotiv, care au și semnat contractul de furnizare împreună cu primarul Timișoarei.

CITEȘTE ȘI: Aproape 800 de cazuri noi de cororonavirus şi 14 decese, raportate azi! La ATI sunt peste 200 de pacienţi

Valoarea totală a proiectului este de 226.186.213,64 lei, iar finanţarea nerambursabilă este în valoare de 184.977.159,38 lei. 

Termenul limită pentru finalizarea implementării proiectului  este 1 ianuarie 2023. 

Scopul proiectului este promovarea mobilității urbane durabile, prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern și înnoirea parcului de transport public ca măsură de îmbunătăţire a mobilităţii urbane şi de limitare a emisiilor de dioxid de carbon.

Vor fi achiziţionate 44 autobuze electrice, cu lungimea de aproximativ 18 m, 15 staţii de încărcare rapidă şi a 44 staţii de încărcare lentă, care să conducă la îmbunătățirea radicală a calităţii transportului public, reducerea poluării, reducerea timpilor de așteptare, și la creşterea numărului de pasageri.

Autobuzele electrice vor avea o capacitate de cel puţin 130 de persoane, din care cel puţin 44 pe scaune. Vor avea podea integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Vor  rezista la temperaturi cuprinse între -25 şi +45 de grade Celsius, la ploaie, praf, ceaţă, noroi, zăpadă, chiciură, gheaţă, apă cu sare, produse petroliere, materiale şi soluţii antiderapant. Vor avea scaune din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, cu proprietăți antigraffiti, antivandalism, vopsea înglobată, cu tapiţerie rezistentă la uzură şi murdărie, uşor lavabilă. Vor fi prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior şi la exterior, cu cel puţin opt camere digitale color, cu înregistrare audio.

CITEȘTE ȘI: Vrei să-ţi schimbi garderoba? Acum e momentul! Începe Salonul Industriei Uşoare

Vor avea o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală.

Ofertantul câştigător este Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.S, produsul ofertat fiind autobuz electric articulat KRS 18 EV (Turcia), iar valoarea contractului pentru Timișoara este de 136.400.145 lei (fără TVA).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ