Timișoara marchează trei decenii și jumătate de la Proclamația din 1990, cu un tramvai tematic decorat de Dan Perjovschi
În perioada 11-15 martie, Timișoara găzduiește o serie de manifestări speciale dedicate aniversării a 35 de ani de la lansarea Proclamației din 1990.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, în colaborare cu Societatea Timișoara și au scopul de a readuce în prim-plan importanța acestui document fundamental pentru democrația românească.
Programul comemorativ a debutat cu lansarea unui tramvai tematic, decorat de artistul Dan Perjovschi, ce va circula prin oraș purtând mesaje inspirate din spiritul Proclamației.
Tot în prima zi, în fața Infocentrului Turistic din Piața Victoriei, trecătorii pot vedea o expoziție de fotografii realizate de Liviu Tulbure, surprinzând atmosfera anului 1990.

Pe fațada Garnizoanei din strada Alba Iulia va fi expus un mesh uriaș cu semnăturile celor 189.510 susținători ai Proclamației, iar clădirea Operei Naționale va fi marcată cu o plăcuță multilingvă, indicând locul unde documentul a fost citit public pentru prima dată.
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” găzduiește o expoziție de carte și presă dedicată Proclamației, iar la Memorialul Revoluției va putea fi vizitată o expoziție fotografică despre evenimentele din 1990-1991.

Seara, de la ora 18:00, în Amfiteatrul B al Spitalului Județean, va avea loc o dezbatere inspirată de emisiunea „TeVezi din Banat”, moderată de Mircea Todoran.
Proiecția filmului în care George Șerban citește Proclamația va fi urmată de o discuție cu invitați de seamă, precum Florian Mihalcea, Doru Botoiu, Marcel Tolcea și Viorel Marineasa.
Punctul culminant al evenimentelor va avea loc sâmbătă, 15 martie, la ora 10:30, la Cinema Studio, unde istoricul francez Thierry Wolton va susține o conferință despre impactul regimurilor comuniste în Europa.
Ulterior, la aceeași locație, va avea loc dezbaterea „Cum citim azi Proclamația de la Timișoara”, cu participarea unor personalități precum Horia-Roman Patapievici, Sabina Fati, Vasile Bănescu, Florian Mihalcea, Florin Negruțiu și Vladimir Tismăneanu (prin videoconferință), sub moderarea jurnalistei Brîndușa Armanca.
În aceeași zi, la ora 13:30, tot la Cinema Studio, se va desfășura ceremonia de decernare a Premiilor Societății Timișoara, recunoscând contribuțiile importante în domeniul civic și cultural.
De asemenea, până pe 15 martie, la Garnizoana din Piața Libertății rămâne deschisă expoziția „35/Revoluție”, semnată de artistul plastic Adrian Florin Pop și inspirată din fotografiile revoluționarului Cătălin Regea.
Prin aceste evenimente, Timișoara reafirmă importanța moștenirii Proclamației din 1990 și impactul său asupra istoriei recente a României, oferind publicului ocazia de a reflecta asupra valorilor democratice pentru care s-a luptat acum 35 de ani.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns