Skip to main content

Teatrul Naţional Timişoara şi Sursa de Vest te trimit la teatru! Acum poţi câştiga o invitaţie pentru două persoane

XPilates & Spa

Vești bune pentru iubitorii de teatru! Sursa de Vest și Teatrul Național Timișoara te duc gratuit la spectacol.

Dorești să faci o surpriză cuiva drag sau pur și simplu să își petreci câteva ore de calitate? Acum ai ocazia! Sursa de Vest și TNT oferă patru invitații duble la piesa de teatru ”De ce iubim femeiele” în lectura Mihaelei Lichiardopol. Acesta va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19.00 la Sala Mare a Teatrului Național Timișoara. 

”De ce iubim femeile”, creează un spațiu al cotidianului prin care visul și imaginația trec atât de repede încât par să se confunde cu realitatea. Prin poveștile lui Mircea Cărtărescu, prin textul de spectacol realizat de regizoare împreună cu Geanina Jinaru-Doboș, prin imaginile construite de scenografa Geta Medinski și de  creatorul conceptului video, Sebastian Hamburger, prin muzica compusă de  Gabriel Almași, spectacolul devine o colecție de mărturisiri despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor. În cotidianul cu străfulgerări fantastice al universului lui Cărtărescu, bărbații posedă, părăsesc, domină, ucid prin absență. Dar în același timp, bărbatul recitește femeia cu semnele fabulosului și ale misterului.

Distribuția îi reunește pe actorii Victor Manovici, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi. 

Dacă îți dorești să mergi la acest spectacol, tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina noastră de Facebook, să dai like postării acestui articol și să lași un comentariu prin care îți anunți participarea. Câștigătorii vor fi selectați prin programul random.org și vor fi anunțați, joi, 8 noiembrie. 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ