Teatrul Național a marcat un moment istoric pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, prin premiera spectacolului EXOD
Proiectul pe care Teatrul Național din Timișoara l-a imaginat și pe care îl construiește pentru anul Capitalei Europene a Culturii îl definește ca teatru de atitudine, ca voce a tuturor, indiferent de categoriile decise de societate.
Din această perspectivă, joi seară, Teatrul Național a marcat un moment istoric pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, prin premiera spectacolului EXOD, pe textul lui Marius Ivaškevičius, creație a acestui real fenomen teatral, regizorul Oskaras Koršunovas.
Joi seara, EXOD a însemnat o sală plină de spectatori, o epopee contemporană, o relatare frustă și emoționantă a unei realități cu care ne intersectăm zi de zi și care definește istoria acestui început de secol, 4 ore în care fiecare moment și fiecare cuvânt și fiecare gest au fost pe deplin justificate și pe deplin asumate de cei peste 30 de artiști de pe scenă, 4 ore în care nimeni nu a părăsit Sala Mare a Teatrului Național. EXOD este un spectacol căruia nu i se pot pune etichete, este un spectacol care absoarbe spectatorul, care nu-i lasă timp acestuia să plece din emoția acțiunii. Este un spectacol pentru cei curioși, pentru cei care învață o viață, un fenomen artistic electrizant, un apel la conștiință împărtășit de sutele de privitori, părtași și martori ai acestor destine care, întrepătrunse, construiesc o categorie socială greu încercată, extrem de prezentă în populația României: cei care pleacă la muncă în străinătate. EXOD este o voce care vorbește în numele milioanelor de dezrădăcinați al căror trecut nu mai există, nevoiți să se recompună în culturi care nu le aparțin și care îi acceptă cu greu sau care nu îi acceptă, mereu în așteptarea unui mâine care să le ofere șansa întoarcerii acasă.
„EXOD înseamnă o experiență extraordinară, minunată. Textul lui Ivaškevičius a fost rescris la Timișoara în urma unei analize sociale și prin contribuția echipei, alături de dramaturg și de regizor, ceea ce implică întoarcerea spectatorului spre noi, completând astfel polifonia europeană în noul concept social. Oskaras Koršunovas este un regizor briliant, cu o inteligență și un talent greu de egalat, iar spectacolul acesta este un fenomen artistic cu care România se poate mândri. EXOD vorbește în primul rând despre umanitate, analizează acest principiu al umanității care unește oamenii prin diferențele dintre ei, fie ele sociale sau etice. Diferențele creează întregul, ne creează ca societate, cel puțin la fel de mult pe cât o face numitorul comun. EXOD este un strigăt pentru dreptul la viață, pentru dreptul la demnitate. Așteptăm cu bucurie reîntâlnirea publicului cu acest spectacol, la începutul stagiunii viitoare” a declarat Ada Hausvater, managerul Teatrului Național.
EXOD este primul proiect de anvergură internațională din seria concepută de Teatrul Național pentru anul Capitalei Europene a Culturii, serie care va continua în a doua parte a anului cu proiecte noi.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns