Târgul de Paște din Timișoara se încheie cu un weekend spectaculos! Retro Disco ‘80, folclor și jazz în aer liber

După ce organizatorii Târgului de Paște de la Timișoara au anunțat prelungirea perioadei de desfășurare, pe fondul numărului crescut de vizitatori, aceștia vin acum cu programul evenimentelor și activităților pregătite pentru weekendul de închidere.
Finalul ediției din acest an păstrează atmosfera vibrantă care a animat orașul în ultimele săptămâni și aduce în prim-plan muzica și dansul.
Retro Disco ‘80, în Piața Libertății, Ansamblul „Timișul”, în Unirii, și o seară de jazz, în Victoriei, sunt parte dintre evenimentele din weekendul 17-19 aprilie.
„Interesul și energia pe care le-am văzut în această perioadă ne-au confirmat că Târgul de Paște a devenit mai mult decât un eveniment – un spațiu în care oamenii redescoperă cât de frumoasă e Timișoara. Decizia de a prelungi târgul și de a extinde programul cultural vine firesc, ca răspuns la gradul crescut de participare și la dorința publicului de a continua experiența. Este una dintre cele mai complexe ediții ale Târgului de Paște, care oferă fiecărui timișorean oportunități de petrecere a timpului liber în mod plăcut, în inima orașului”, a declarat Paula Romocean, Viceprimarul Municipiului Timișoara
Premiera acestei ediții este petrecerea urbană în aer liber Retro Disco ‘80, cu DJ Zoleevee, programată sâmbătă, 18 aprilie, între orele 20:00 – 23:00, în Piața Libertății, care invită timișorenii la o seară de dans în aer liber sub cerul de primăvară al Timișoarei, pe muzica anilor ‘80.
Ansamblul „Timișul”, cu o tradiție de aproape șase decenii și un parcurs artistic recunoscut la nivel internațional, aduce pe scena din Piața Unirii, duminică, 19 aprilie, de la ora 18:00, un spectacol folcloric de dansuri, costume și muzică ce reflectă autenticitatea și eleganța folclorului bănățean, într-un cadru deschis, accesibil publicului larg.
Muzicienii Ionuț Dorobanțu & Alina Mihocaș încheie weekendul într-o notă rafinată, duminică, 19 aprilie, de la ora 21:00, în Piața Victoriei, cu o seară de lounge jazz. Duo-ul propune un univers sonor elegant, construit pe dialogul dintre chitara sofisticată și vocea caldă, reinterpretând standarde de jazz într-o manieră modernă și intimă. Este un moment dedicat celor care caută o experiență relaxată, într-un cadru urban transformat de decorurile Târgului de Paște și atmosfera de sărbătoare.
Activități pentru toate vârstele, în Cetate
Programul weekendului este completat de o serie de evenimente dedicate familiilor și copiilor. Atelierele creative organizate de MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor continuă zilnic în Piața Sfântul Gheorghe, iar spectacolele pentru copii „Iovan Iorgovan” și „Copacul care cântă”, regizate de Mirela Puia, aduc în fața publicului povești despre tradiție, imaginație și relația cu natura. Intervenția „Dor de Timișoara” reinvită publicul să trimită mesaje celor dragi, prin cărți poștale distribuite gratuit.
Programul actualizat al Târgului de Paște Timișoara pentru weekendul de închidere 17- 19 aprilie 2026
Vineri, 17 aprilie 2026, ora 12:00-19:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- Joc, imaginație, descoperire
- Atelier creativ pentru copii
Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu VolunTIM
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 10:00-19:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- Joc, imaginație, descoperire
- Atelier creativ pentru copii
Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu VolunTIM
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 12:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- „Iovan Iorgovan”, regia Mirela Puia
- Spectacol pentru copii (8+)
În distribuție: Adrian Jivan, Diana Nițu-Chioariu, Marius Caraiman
Cu participarea orchestrei și dansatorilor Ansamblului „Timișul” Tineret
Dirijor: Nicolae Baniciu, Instructori coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 13:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- Dor de Timișoara
Alege una dintre cărțile poștale pretimbrate distribuite gratuit și trimite un gând de dor celor dragi.
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
–Sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 20:00-23:00 | Piața Libertății
- Retro Disco ‘80
- Party urban cu DJ Zoleevee
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Duminică, 19 aprilie 2026, ora 10:00-19:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- Joc, imaginație, descoperire
- Atelier creativ pentru copii
Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu VolunTIM
Duminică, 19 aprilie 2026, ora 12:00 | Piața Sfântul Gheorghe
- „Copacul care cântă”, regia: Mirela Puia
- Spectacol pentru copii (8+)
În distribuție: Mirela Puia, Adrian Jivan, Traian Mișcu și elevii Luca Puia și Daria Chiș
Muzică de John Rutter, în interpretarea Cvartetului „Cantabile”
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Duminică, 19 aprilie 2026, ora 18:00 | Piața Unirii
- Spectacol folcloric Ansamblul „Timișul”
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Duminică, 19 aprilie 2026, ora 19:00 | Piața Unirii
- Dor de Timișoara
Alege una dintre cărțile poștale pretimbrate distribuite gratuit și trimite un gând de dor celor dragi.
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Duminică, 19 aprilie 2026, ora 21:00, | Piața Victoriei (zona parcului cu bănci și lampadare)
- Lounge jazz, cu Ionuț Dorobanțu & Alina Mihocaș
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Târgul de Paște Timișoara 2026 este organizat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, în parteneriat cu Centrul de Proiecte, Filarmonica „Banatul” și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației. Programul actualizat al evenimentului poate fi consultat pe site-ul oficial.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Înfiorător! Un cal a fost ucis, iar doi oameni, răniți, după ce o mașină a izbit violent, o căruță
Accident cumplit, în județul Timiș, unde o mașină, condusă de o femeie de 58 de ani, a izbit violent, o căruță care circula pe șosea. Sursa de Vest See Full Bio
Roma și Milano, în topul destinațiilor de vacanță preferate de români, pentru această vară!
Românii nu mai lasă vacanțele de vară la voia întâmplării. Într-un an în care intenția de călătorie a europenilor este la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar costurile din aviație rămân sub presiunea creșterii prețului kerosenului, turiștii români au ales să își cumpere biletele de avion din timp. Sursa de Vest See Full […]

Accident mortal, lângă Timișoara! Un copil și-a pierdut viața, după ce a fost spulberat de o mașină
Un adolescent în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața, în urma unui accident cumplit. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara lansează o licitație cu strigare pentru închirirerea unor spații din mai multe zone ale orașului
Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 6 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO Motociclist austriac rănit grav în Munții Banatului! Intervenție de urgență a salvatorilor
Jandarmii montani au intervenit prompt pentru salvarea unui cetățean austriac care a suferit un grav accident de motocicletă într-o zonă greu accesibilă din Munții Semenic. Sursa de Vest See Full Bio

FOTO Peste 1.300 de copii au sărbătorit Ziua Copilului la „Bulevardul Copiilor, la UVT”
Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, astăzi, o nouă ediție a evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului și inclus în agenda „Luna Verde @ UVT 2025”. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent între două mașini, la Timișoara! Un copil de cinci ani a ajuns la spital
Un copil de 5 ani a fost rănit, în urma unui accident rutier petrecut astăzi, în Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara continuă consultările pentru viitorul cartierului Fabric! Dezbaterea publică are loc marți, la Cinema Studio!
Primăria Timișoara organizează marți, 2 iunie, de la ora 17:00, la Cinema Studio, o nouă întâlnire publică dedicată viitorului cartierului Fabric și Planului Urbanistic pentru Zona Construită Protejată Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Transportul public câștigă teren la Timișoara! STPT a vândut cu peste 600.000 mai multe bilete în 2025
Societatea de Transport Public Timișoara a încheiat exercițiul financiar al anului 2025 cu venituri totale de 191,4 milioane lei, adică cu 2,2% mai mult față de 2024, cu un profit net de 3,77 milioane lei și cu un volum operațional record de 10,38 milioane kilometri parcurși, adică cu 441.378 km în plus față de acum […]

Giarmata a alergat pentru comunitate. Mobilizare uriașă, la evenimentul caritabil care a devenit deja o tradiție
Sute de persoane au participat,în această dimineață, la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Giarmata în Mișcare”, transformând comuna într-un exemplu de solidaritate și implicare comunitară. Sursa de Vest See Full Bio
Rățuștele revin pe Bega, de Ziua Copilului, într-un eveniment caritabil dedicat bebelușilor internați la „Louis Țurcanu”
Cursa Rățuștelor pe Bega 2026 se pregătește să transforme din nou malurile Begăi într-un loc plin de culoare, distracție și fapte bune. Sursa de Vest See Full Bio

Zile pline de culoare și energie, la Timișoara! Ce pot face copiii de 1 Iunie?
Timișorenii sunt invitați să descopere un oraș plin de culoare, joc și imaginație, printr-un program special gândit pentru Ziua Internațională a Copilului, cu spectacole și ateliere creative, activități sportive, proiecții de film, muzică și experiențe educative. Sursa de Vest See Full Bio

Arome de sezon în piețele timișorene! De la căpșune și cireșe, până la dovlecei și salată
Piețele din Timișoara sunt, în această perioadă, pline de fructe și legume de sezon, iar tarabele colorate îi atrag zilnic pe cumpărători. Sursa de Vest See Full Bio

Incendiu puternic, la un apartament din Timișoara! Pompierii au găsit o victimă de 90 de ani
S-a dat alarma în această dimineață, când locatarii unui bloc de pe strada Rusu Șirianu au observat fum ieșind într-un apartament de la etajul 2. Sursa de Vest See Full Bio
Sport, nisip și petreceri estivale la Timișoara. „Beach Sport Festival by MONS” revine în Parcul Rozelor
Baza Sportivă din Parcul Rozelor va deveni, în perioada 5 – 7 iunie 2026, centrul sporturilor pe nisip și al distracției în aer liber, odată cu organizarea unei noi ediții a „Beach Sport Festival by MONS”. Sursa de Vest See Full Bio

Tir cu arcul, ateliere creative și spectacole! De 1 Iunie, Muzeul Satului Bănățean se transformă într-un univers al copilăriei!
Muzeul Satului Bănățean Timișoara devine, luni, 1 iunie, locul unde copilăria, tradițiile și creativitatea se întâlnesc într-un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Sub genericul „1 Iunie – Zâmbet de copil”. Sursa de Vest See Full Bio

Platformă unică pentru practica studenților USVT! Ofertele companiilor și ale universității, reunite într-un singur loc
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara lansează o platformă universitară unică, dedicată practicii studențești, menită să faciliteze accesul tinerilor la oportunități relevante de formare profesională și integrare pe piața muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Restricții și trasee deviate pentru transportul public din Timișoara, mâine, pentru evenimentul „Bulevardul Copiilor la UVT”!
Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, în cursul zilei de mâine, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns