Start vot! În Timiș s-au deschis toate cele 619 secții! Astăzi se aleg reprezentanții în Parlamentul României!
S-a dat startul alegerilor parlamentare în judeţul Timiş. În urmă cu puţin timp, toate secţiile de votare au fost deschise, iar cetățenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne.
La nivelul județului Timiș, în acest tur de scrutin, au fost organizate 619 secții de votare, dintre care 207 numai în Timișoara.
Spre deosebire de alegerile prezidențiale, alegătorii pot vota numai la secția la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul sau reședința. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă localitate din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota pe listele suplimentare. Cei care se află în alt județ, nu vor putea vota.
Procesul electoral se va încheia la ora 21:00, însă alegătorii care la ora închiderii se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului, pot vota, însă nu mai târziu de ora 23.59, la miezul nopții urmând ca aplicația de procesare a actelor de identitate să se închidă automat.
În total, la nivelul judeţului Timiş, pe listele permanente, sunt înscriși peste 600.000 de alegători.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Timișoara deschide un nou capitol al mobilității sustenabile: primele troleibuze cu emisii zero circulă pe linia 16
Bărbatul care a dat foc unei stații de benzină din Timiș și a rănit un angajat, trimis în judecată! Este cercetat printre altele de tentativă de omor calificat!
Video: Primele cinci troleibuze noi, scoase pe traseu! Vezi aici pe ce linie vor circula
Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu!
Adolescent de 16 ani, reținut de polițiști după ce și-a bătut fosta iubită, o fată de 14 ani, în repetate rânduri!
Cercetătorii Universității de Vest din Timișoara, premiați la Gala Burselor ANIS 2025
VIDEO Bătrână atacată în scara blocului! A fost pusă la pământ de un adolescent care i-a furat poșeta, în timp ce altul stătea ”de șase”!
Timișoara devine capitala jocurilor de societate! Urmează trei zile de distracție, la „Game ON! Festival”
Scandalos! Un bărbat și-a amenințat, înjurat și chiar bătut părinții
Scandal în miez de noapte! Un tânăr beat a sparta ușa fostei iubite și a intrat peste ea în casă! Poliția a intervenit imediat
Studenții UPT au obținut locul I pe țară la competiția Smart Mechatronics Challenge
Incendiu violent, la un hotel din Timișoara! Oameni evacuați de urgență
Primăria Timișoara contribuie cu aproape 29 de milioane de lei pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni
Fritz are cale liberă spre Palatul Cotroceni! A trecut cu brio testul pentru obținerea cetățeniei române
Video: Copile traficate sau victime ale pornografiei, adicții care ucid și pericolele de pe internet! Lecțiile care i-au făcut pe elevii din Variaș să amuțească
Zone de relaxare, podcasturi și laboratoare smart! Cum arată liceele viitorului și ce proiecte au votat elevii în cadrul programului de bugetare participativă?
A murit compozitorul Horia Moculescu! Avea 88 de ani
Lasă un răspuns