Skip to main content

Şoferii admit că încalcă regulile de circulație intenționat. Rezultatele unui studiu efectuat de Continental România și Academia Titi Aur

XPilates & Spa

Continental România și Academia Titi Aur au lansat al doilea studiu cu privire la mobilitatea participanților din trafic din România.

Compania de tehnologie continuă astfel demersul de a întelege mai bine în fiecare an specificul local al conducătorilor auto, precum și al celorlalți participanți, prin cercetare a obiceiurilor și atitudinilor în traficul din România, după inițiativa avută în 2018.

Studiul din acest an a fost realizat de compania de cercetare Merlin Research în perioada octombrie-noiembrie pe un eșantion reprezentativ de 1042 de persoane.

Studiul din 2019 are ca scop explorarea percepției generale asupra traficului și a obiceiurilor curente ale șoferilor în materie de deplasare cu autoturismul (distanțe parcurse, alimentare cu combustibil, alegerea anvelopelor) dar și înțelegerea atitudinilor și percepțiilor șoferilor în legătură cu respectarea regulilor de circulație și atitudinea față de educația rutieră.

CITEŞTE ŞI: Situaţie scandaloasă, la Spitalul Judeţean din Timişoara! Demiterea managerului s-a făcut pe surse, printr-un document semnat de ministrul Sănătăţii, dar nedatat

Studiul scoate în evidență faptul că șoferii conduc în medie 22.000 km pe an, alimentează cu combustibil la o oprire la pompă în valoare de 154 lei, verifică uzura anvelopelor în medie o dată pe lună, iar presiunea anvelopelor aproape de două ori pe lună.

De menționat că șoferii tineri, în procent mai mare (53%) verifică presiunea săptămânal sau la cel mult 2-3 săptămâni, spre deosebire de șoferii mai vârstnici (35-40%).

Când vine vorba despre criteriul principal de alegere a anvelopelor, pentru cele mai multe persoane este raportul calitate-preț, asociat în mod direct cu siguranța.

Este percepută o legătură directă între preț și calitate: prețul mic este asociat cu o calitate slabă. De asemenea, anvelopele all season sunt percepute ca un compromis și este preferată varianta utilizării a două seturi, de vară și de iarnă, care sunt schimbate în fiecare sezon. În schimb, depozitarea acestora este o provocare și un disconfort.

Un alt aspect de menționat este acela că femeile preferă să lase în seama barbaților alegerea anvelopelor sau se bazează pe recomandarea vânzătorilor.

În ceea ce privește partea de beneficii, de departe cel mai important punct forte al gumelor de iarnă este considerat siguranța deplasării pe zapadă – 4 din 5 șoferi au menționat acest aspect. Totuși, în general, șoferii tineri sunt mai sceptici în privința beneficiilor anvelopelor de iarnă, în comparație cu cei maturi sau vârstnici.

Comparativ cu anul trecut, conducătorii auto admit că încalcă regulile de circulație cu aceeași frecvență: aproximativ o dată pe lună, iar o treime dintre cei intervievați au recunoscut că ei înșiși încalcă cu bună știința normele rutiere.

Depășirea vitezei legale (69%), parcarea în locuri interzise (46%) și conducerea mașinii în timp ce vorbește la telefon (fără handsfree) (31%) reprezintă top 3 încălcări.

CITEŞTE ŞI: S-a drogat, a umplut maşina cu substanţe interzise şi a pornit la drum! Cum s-a sfârşit călătoria unui tânăr?

Toate categoriile de șoferi consideră că traficul în România s-a înrăutațit în ultimul an. Aprecierile conducătorilor auto cu privire la condițiile de trafic rămân, ca și în urmă cu un an, majoritar neschimbate.

În continuare, șoferii reclamă aglomerația și lipsa de civilizație.

Calitatea drumurilor și siguranța în trafic sunt considerate că înregistrează mici înrăutățiri.

La fel ca și anul trecut, majoritatea consideră că o educație mai bună, sub forma de cursuri de conducere defensivă, este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate consideră ca ei personal ar avea nevoie de astfel de cursuri de conducere defensivă/ educație rutieră/ legislație.

Specialiştii de la Continental au şi câteva sfaturi pentru folosirea corectă a anvelopei:

Verificarea uzurii. La anvelopele de vară este admisă o adâncime minimă legală a profilului de 1,6 mm, dar la anvelopele de iarnă, pentru a asigura o aderenţă bună pe suprafeţele alunecoase, adâncimea minimă a profilului trebuie să fie mai mare (între 3-4 mm.). Înlocuirea anvelopelor trebuie făcută când se constată uzura profilelor acestora peste limitele admise sau se observă apariţia unor deteriorări pe calea de rulare sau pe flancuri.

Verificarea presiunii. Circulaţia cu suprapresiune produce uzura suplimentară a benzii de rulare, amortizarea insuficientă a şocurilor, o aderenţă scăzută şi distanţe de frânare mai mari ceea ce face automobilul mai greu de controlat. Măsurarea presiunii se face cu   anvelopa în stare rece, înainte de plecarea în rulaj.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest