Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Situaţie scandaloasă, la Spitalul Judeţean din Timişoara! Demiterea managerului s-a făcut pe surse, printr-un document semnat de ministrul Sănătăţii, dar nedatat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În graba de a-i schimba din funcţie pe şefii PSD, liberalii fac greşeli după greşeli, una dintre acestea fiind şi în cazul directorului Spitalului Judeţean din Timişoara.

Marius Craina a aflat “pe surse” că în locul lui va fi numit Raul Pătrașcu, cercetător la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara.

CITEŞTE ŞI: S-a drogat, a umplut maşina cu substanţe interzise şi a pornit la drum! Cum s-a sfârşit călătoria unui tânăr?

Mai exact, înainte ca la spital să ajungă un document oficial, privind această schimbare, printre medici a început să circule, via whatsapp, un ordin de ministru semnat, dar nedatat.

Situaţia este gravă, pentru că un astfel de document, trebuie să treacă întâi pe la registratura ministerului, să primească un număr de înregistrare şi, bineînţeles, să fie datat.

Însă, în disperarea de a-şi numi oamenii în funcţii de conducere, liberalii au uitat traseul actelor.

Şi-au amintit într-un final şi au urmat calea legală.

“Astăzi, în jurul prânzului, am primit ordinul de ministru prin care am fost numit manager al Spitalului Judeţean din Timişoara. Este un ordin complet, nu cum e cel care a apărut în mediul online. Nu ştiu ce e cu acela. L-am văzut şi eu, însă eu ştiu că un ordin de numire trebuie să aibă număr de înregistrare, dată... Cel pe care l-am primit este complet”, a declarat noul manager al Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

CITEŞTE ŞI: Cauţi cadoul perfect? Hai la Salonul Industriei Uşoare organizat de CCIAT, unde găseşti tot ce îţi pofteşte inima

Noul director, în vârstă de 30 de ani, are un CV impresionant în ceea ce priveşte studiile, însă nu şi din punct de vedere al experienţei, mai ales că până acum nu a coordonat vreo echipă.

Pătraşcu a absolvit Universitatea Yale, cu diplomă de licenţă în Chimie, a absolvit un master în Fizică la Universitatea de Vest Timişoara, iar în timpul facultăţii a făcut cercetare medicală în domeniul oncologic. După absolvire, a fost consultant pentru fondul de investiții al firmei McKinsey & Company.

UPDATE:

Noul manager al Spitalului Judeţean susţine însă că are experienţa necesară pentru a conduce o astfel de unitate sanitară, mai ales că a coordonat de-a lungul timpului, mai multe echipe.

“Am coordonat mai multe echipe. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, unde am fost asistent pe ambulanţă, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Universităţii, atunci când nu eram de gardă, coordonam echipele care mergeau pe teren, asta însemnând între 3 şi 6 persoane. Apoi, în România, în timpul Guvernului Cioloş, am coordonat echipe interministeriale pentru proiecte de Ordine de ministru si Ordonanţe de Urgenţă în ministerul Sănătăţii, echipe cu un număr cuprins între 10 şi 30 de oameni, dar şi echipe. De asemenea, am coordonat un grup de lucru pentru reforma în Sănătate, un grup de aproximativ 40 de specialişti şi somităţi din toate centrele universitare din România, şi mă refer aici la profesori, epidiemiologi, medici chirurgi…”, a declarat Raul Pătraşcu.

 

 

 

Ultima modificare Miercuri, 27 Noiembrie 2019 19:41

1 comentariu

  • Andrei

    ...asistent pe ambulanţă, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Universităţii, atunci când nu eram de gardă, coordonam echipele care mergeau pe teren, asta însemnând între 3 şi 6 persoane...Tembelism marca PNL/USR!!

    Raportează Andrei Joi, 28 Noiembrie 2019 07:17 Link la comentariu

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Acţiune în forţă, în toiul nopţii! Sute de metri de cabluri TV, de internet şi de telefonie, smulse de pe stâlpi

Acţiune în forţă, în toiul nopţii! Sute de metri de cabluri TV, de internet şi de telefonie, smulse de pe stâlpi

La Timişoara continuă acţiunea de îndepărtare a cablurilor aeriene, care, conform unei Hotărâri de Consiliu Local trebuiau mutate în subteran încă din anul 2015.

Detalii

A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului spre Aeroport! Investiția se ridică la 13,4 milioane de lei

A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului spre Aeroport! Investiția se ridică la 13,4 milioane de lei

Vești excelente pentru șoferi! Drumul care duce spre Aeroport va fi lărgit la patru benzi.

Detalii

[VIDEO] Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului către Aeroport! Modul inedit în care a făcut Călin Dobra anunțul

[VIDEO] Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului către Aeroport! Modul inedit în care a făcut Călin Dobra anunțul

Vești bune pentru șoferi! Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului județean care duce la Aeroport.

Detalii

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login