Skip to main content

Se ridică restricțiile de tonaj pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva!

Paște Fericit!

Începând de mâine, 28 mai, dispar restricțiile de tonaj pe lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva.

Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor în cadrul ședinței de Guvern de marți.

CITEȘTE ȘI: Circulația mai multor mijloace de transport în comun, deviată din cauza lucrărilor de pe bulevardul Republicii

Este vorba despre tronsonul de 21 de km dintre Holdea și Ilia, unde se circula cu cel mult 80 km/h, iar camioanele mai grele de 7,5 tone nu aveau voie.

restricțiile de viteză se mențin însă, în continuare, anunță reprezentanții DRDP Timișoara.

Respectiva porțiune de drum e subiectul unui litigiu dupa ce fostul ministru al transporturilor Razvan Cuc a reziliat contractul cu constructorii spanioli.

Ministrul Transporturilor a mai spus de asemenea, că se doreşte semnarea contractului de proiectare şi execuţie pentru porţiunea cu tuneluri din loul 2 până la finalul anului în curs.

CITEȘTE ȘI: Proiect de amploare în domeniul sănătății, în Timiș! Centru nou de arși, Urgențele, secția ATI și cea de chirurgie, într-o singură clădire

Traficul a fost deschis pe cei 21 de kilometri anul trecut, dar cu restrictii de viteza si de tonaj.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că sumele alimentate pe tichetele sociale pe suport electronic, destinate sprijinirii cuplurilor mamă–nou-născut aflate în situații de vulnerabilitate, pot fi utilizate până la data de 31 mai.
Incident șocant, în această seară la Timișoara! O tânără de 19 ani s-a aruncat în gol de la etajul unu al unui bloc, după o ceartă cu iubitul.
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță începerea primei campanii trimestriale pentru colectarea deșeurilor textile, din Zona 1 Timișoara. Utilizatorii casnici pot folosi această oportunitate pentru a se debarasa legal și gratuit de deșeurile textile din gospodărie. Campania se desfășoară în perioada 22 aprilie – 30 iunie 2025, în localitățile: Timișoara, Dumbrăvița, […]
Trei persoane au fost rănite după ce două mașini s-au izbit violent în municipiul Deva, la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm, spre Hunedoara.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș, organizează o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, într-un format inedit… în aer liber.
Casieriile Aquatim și centrul relații clienți de pe strada Enric Baader nr. 11 din Timișoara vor fi închise în perioada 18-22 aprilie.