Se oprește apa, mâine, pe mai multe străzi din nordul orașului! Aquatim face lucrări de conectare a unei conducte

Mâine între orele 9.00 și 15.00 se va executa o conectare de conducte pe Calea Aradului.
Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în zona delimitată de Calea Aradului, Calea Sever Bocu, strada Amurgului și Piața Consiliul Europei, inclusiv la Iulius Town.
În aceeași perioadă, presiunea va fi scăzută pe Calea Aradului, strada Miresei, la etajele III și IV din zonele Aradului Est și Vest, în zona delimitată de străzile Dr. Grigore T. Popa, Armoniei, Marginii și Ion Barbu, precum și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Liceul Tehnologic Agricol „Petru Botiş”, firmele Hornbach, Auchan, Altex, Selgros, Decathlon, Ikea, Centrul medical Regina Maria, UTT, Penny, Carrefour, Dacia Service, Romstal, Lidl, Petrom, reprezentanța Mercedes Benz, restaurantul Tinecz, OMV și MOL.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Atac, la un magazin sătesc! Un individ a intrat prin efracţie şi a furat tot ce i-a căzut în mână

Asigurări de la Primăria Timişoara: Abonaţii Colterm pot sta liniştiţi, nu vor fi probleme cu căldura, la iarnă

Orchestrație monumentală la Timişoara! Gurre-Lieder deschide noua stagiune de la Filarmonica Banatul

Este mare nevoie de sânge în spitalele timișorene! O nouă campanie de donare are loc mâine

Video: Impact violent între un microbuz şi un autoturism! Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere

Călăul Danei Roba, trimis în judecată! Ce pedeapsă riscă Daniel Balaciu, după ce şi-a nenorocit soţia?

Urmează un weekend cu străzi închise, în Timişoara ! Se lucrează la reţeaua de apă şi se sărbătoreşte Ziua Vârstnicilor

Strigător la cer! O mamă îşi obliga fetiţele să creeze conţinut pornografic, pentru a face bani

Viitorii criminalişti, şcoliţi la Universitatea de Vest din Timişoara! Toate locurile pentru programul de studiu „Ştiinţe aplicate în criminalistă” au fost ocupate

În pragul dezastrului! Cu o gaură de 150 de şoferi şi datorii uriaşe la bugetul de stat şi la furnizori, STPT abia se târăşte, de la o lună la alta

Artă inovatoare, la Muzeul Național al Banatului din Timişoara! Nu rata două expoziţii de excepţie!

UVT deschide Săptămâna de Inițiere cu trei evenimente culturale de marcă, alături de Cristian Tudor Popescu şi Doru Căstăian

Bunicuţă, salvată de pompieri, în creierii nopţii! În ce stare era bătrâna, la sosirea echipelor de intervenţie?

După 13 ani de procese, o vilă din centrul Timişoarei ajunge în patrimoniul statului! Ce destinaţie va avea clădirea de pe Bulevardul Loga, nr. 52?

Anamaria Prodan, Dorian Popa sau Cosmina Păsărin vin la Timisoara Fashion Week! Când va avea loc evenimentul?

Se anunţă potopul! Sfaturile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş pentru prevenirea unor nenorociri provocate de ploile torenţiale care urmează

Încă o stradă din Timișoara se închide circulației începând de mâine! Se lucrează la rețeaua de termoficare

Lasă un răspuns