Se oprește apa în Timișoara și județ, săptămâna viitoare, din cauza unor lucrări derulate de Aquatim!
Aquatim anunță o serie de lucrări în Timișoara și județ, la începutul săptămânii viitoare!
Așadar, marți, 20 iunie, între orele 8-19, pe Bulevardul Cetății se vor executa două conectări de conducte. Lucrările fac parte din proiectul ”Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetății”, iar pe durata lor se va opri furnizarea apei pe Bulevardul Cetății, pe tronsonul dintre strada Iancu Flondor și Calea Torontalului.
În săptămâna 19-23 iunie, zilnic între orele 9-15, în Giarmata se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rezervorului de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Din aceeași cauză, luni, 19 iunie, între orele 9-15 se va opri apa în Ciacova.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
”La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Video: Copile traficate sau victime ale pornografiei, adicții care ucid și pericolele de pe internet! Lecțiile care i-au făcut pe elevii din Variaș să amuțească
Zone de relaxare, podcasturi și laboratoare smart! Cum arată liceele viitorului și ce proiecte au votat elevii în cadrul programului de bugetare participativă?
A murit compozitorul Horia Moculescu! Avea 88 de ani
Peste 50 de expozanți din întreaga țară participă la Salonul Industriei Ușoare! Evenimentul are loc până duminică, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT!
Cel mai prestigios spital privat din Viena aduce la Timișoara expertiză de ultimă generație în tratarea cancerului
Timișoara va avea o Grădină Botanică în care educația, știința și soluțiile verzi vor funcționa integrat!
Atenție cum vă alegeți chiriașii! O femeie și fiul ei de 15 ani au fost amenințați cu un cuțit de un bărbat, în momentul în care încercau să-l evacueze din apartament!
Vrei o vacanță care ți se potrivește perfect? Eturia lansează conceptul de TravelPrint, prin care îți poți personaliza concediul
Orbit de gelozie, un bărbat l-a tăiat de mai multe ori pe partenerul fostei iubite, cu două cuttere. Este acuzat de tentativă de omor!
VIDEO: Tir, în flăcări, pe autostrada A1! Au intervenit de urgență echipaje de pompieri
Se trage cortina la Cinema Johnny! Începând de săptămâna viitoare, spectatorii sunt așteptați la proiecții de filme, ateliere și spectacole de teatru și circ
Amenzi usturătoare pentru cei care nu au repectat normele din construcții și publicitate stradală! Ce nereguli au descoperit polițiștii locali?
Copiii din vestul țării, fără acces la neurochirurgie specializată! Întâlnire de lucru la CCIA Timiș, pentru găsirea de soluții concrete
Hotărâre definitivă! Familia care ocupa ilegal clădirea de pe Loga 52 va fi evacuată
Primăria suplimentează fondurile pentru achiziția a 10 troleibuze moderne! Decizia vine după ce prima licitație nu a atras ofertanți
Inspectorul școlar general, Aura Danielescu, trage un semnal de alarmă după ce o elevă de liceu și-a pus capăt zilelor: „E mai important să-i ținem în viață decât să-i încărcăm cu informații”
Simonis dă vina pe greaua moștenire, după descinderile în cazul demolării stadionului din Timișoara!
Lasă un răspuns