Skip to main content

Se încing spiritele în PNL Timiș! Amendamentele anunțate de Pirtea, la proiectul privind taxele locale, criticate dur, de colegul său, Ionuț Gaiță: Sunt făcute de oameni angajați la stat, care și-au negociat anumite sinecuri

XPilates & Spa

Proiectul de hotărâre privind nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 a stârnit un val de nemulțumiri, atât în rândul antreprenorilor, cât și a persoanelor fizice.

Cu toții se plâng că dările către bugetul local sunt cele mai mari din țară, iar consilierii  PSD și PNL au anunțat că vor depune amendamente pentru diminuarea lor.

Dacă social democrații nu au detaliat, deocamdată, procentul cu care vor să scadă taxele, liberalii au fost mai expliciți.

 „PNL va arăta că este de partea antreprenorilor și a mediului de afaceri local, va demonstra seriozitate pe termen lung. Susținem scăderea de la 1.95% la 1.8% a impozitului pe clădiri nerezidențiale pentru persoane fizice și juridice, respectiv micșorarea cotei adiționale de la 50% la 38.5%. De asemenea, susținem scăderea cotei adiționale la impozitul pe mijloacele auto, de la 50 la 40%. Liberalii sunt aliații mediului de afaceri timișorean, cu măsuri și propuneri concrete”, a anunțat Marilen Pirtea, președintele PNL Timișoara.

Aceste amendamente ale PNL sunt praf în ochii contribuabililor, consideră Ionuț Gaiță, un influent membru PNL, care este și antreprenor pe zona HoReCa.

“Amendamentele făcute de colegii noștri sunt amendamente făcute de oameni care cred că nu au avut niciodată povara taxelor în spate, a taxelor pe proprietăți sau a taxelor pe afaceri. Sunt oameni angajați la stat, de cele mai multe ori, sunt oameni care au negociat anumite sinecuri. Sunt total nejustificate și nedocumentate. Sunt oameni care nu au plătit un salariu sau un impozit. Noi suntem Partidul Național Liberal, noi ar trebui să apărăm interesele profesiilor liberale, pe ale oamenilor de afaceri mai ales când aceste interese sunt ilegle, iar ceea ce condamnăm noi sunt ilegalitățile comise de administrația USR. Eu nu împărtășesc poziția dumnealui (a lui Marilen Pirtea – n.a), pentru că dumnealui nu e om de afaceri, este un președinte de partid. Nu știu de ce a ieșit domnul Pirtea cu această poziție, dar am văzut-o pe cea a lui Alin Popoviciu, care era mult mai apropiată de mediul de afaceri. Eu împărtășesc poziția domnului Popoviciu pentru că este foarte corectă și vine să alinieze, să protejeze, să ajute mediul de afaceri, nicidecum să-l împovăreze”, a declarat pentru Sursa de Vest, Ionuț Gaiță.

El este revoltat pentru că cele două propuneri făcute de colegii lui de partid ating într-o măsură foarte mică, cea mai criticată componentă, taxa adițională de 50%.

Gaiță consideră că aceasta ar trebui să fie eliminată complet, pentru că este nejustificată și ilegală, după cum s-au pronunțat și instanțele de judecată.

“Sunt taxe exorbitant de mari, iar acea taxă adițională de 50% este nejustificată. O astfel de taxare se aplică doar în situații excepționale, dacă bugetul Timișoarei este în colaps sau este stare de urgență. Domnul Robu a înstituit această taxă taxă adițională în 2018, într-o perioadă în care a scăzut impozitul de la 16% la 10%, taxele pentru direcțiile sociale și pentru asistații sociali nu mai veneau de la bugetul consolidat și toată povara rămânea pe bugetul local. A creat această taxă adițională de 50%, însă doar pentru proprietățile deținute de operatori economice. Or administrația Fritz ce face? A extins această taxă adițională astfel încât își produce efecte și pentru proprietarii persoane fizice”, a mai spus Gaiță.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte