Skip to main content

Scrisoare deschisă adresată cetăţenilor judeţului Timiş (P)

XPilates & Spa

Primarii din Grupul de Reformă în Administrația Locală (GRAL) îşi anunţă susţinerea publică faţă de Alin Nica.

Dragi bănățeni,

Pe 27 septembrie suntem chemați la urne pentru a decide cine va conduce destinele orașelor și comunelor din județul nostru în următorii patru ani. Tot atunci, vom da și votul pentru președintele Consiliului Județean Timiș. Este un vot cu adevărat însemnat, pentru că cel care se va afla la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții din județ trebuie să știe să atragă fonduri europene, trebuie să cunoască problemele noastre, ale tuturor, trebuie să țină cont de ceea ce îi cerem noi, de nevoile noastre. Viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș trebuie să știe la ce uși să bată la Bruxelles și București pentru a aduce banii necesari dezvoltării județului.

Cu toții ne dorim să ne putem mândri cu județul nostru, să le arătăm vecinilor că Timișul este un județ european. Dar, pentru asta, trebuie să mergem la urne și să îl alegem pe cel care ne poate aduce banii europeni în Timiș.

Noi, primarii GRAL (Grupul de Reformă în Administrația locală) am ales să îl susținem pe liberalul ALIN NICA pentru președinția CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ.

lista01

ALIN  NICA, colegul nostru de la PNL, este primarul comunei Dudeștii Noi de 16 ani. Chiar dacă este printre cei mai tineri primari din Timiș, cu toții am avut de învățat de la el, îndeosebi din experiența lui europeană. Și asta pentru că Alin Nica este de 15 ani membru al Comitetului European al Regiunilor, una dintre cele mai importante instituții europene, și, în același timp, este și expert al Comisiei Europene în organismul care desemnează capitalele culturale europene. L-am văzut lucrând în Asociația Comunelor din România, unde e președinte de comisie, iar activitatea sa în Grupul de Reformă în Administrația Locală (GRAL Timiș), din care facem parte semnatarii acestei scrisori, ne-a dovedit că este un adevărat lider, un om care știe să asculte, dar și să se facă ascultat.

Noi, primarii care dorim o reformă reală în administrație, i-am acordat lui Alin Nica încrederea noastră. Avem convingerea că este cel care ne va asculta păsurile și știm că, spre deosebire de cei care au condus județul în ultimii 8 ani, Alin Nica, după ce va ajunge președintele Consiliului Județean Timiș, va reveni în fiecare comună și oraș pentru a rămâne conectat la nevoile noastre, așa cum a făcut-o și în ultimele săptămâni, când s-a întâlnit cu noi, cu consilierii noștri, cu oamenii din comunele pe care le conducem.

Proiectele celui pe care noi, primarii, îl considerăm ca fiind cel mai potrivit președinte al Consiliului Județean Timiș au fost gândite în urma consultării cu fiecare dintre noi. Practic, ele reprezintă nevoile fiecărei comunități în parte. Nu sunt proiecte stabilite haotic, într-un birou și care nu au niciun viitor.  

Împreună cu Alin Nica, ca președinte al Consiliului Județean Timiș vom reuși, cu siguranță, să aducem nu doar bani europeni în localitățile noastre ci și să realizam acea reformă în administrația locala. Pentru că împreună, suntem puternici și ne putem face auziți.

Noi avem încredere în Alin Nica și știm că astfel Timișul poate să ajungă la nivel european.

Comandat de PNL Timis, publicat de SC VEST IMAGE PRODUCTION SRL, cod mandatar 21200012.

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bearded man wearing a black graphic shirt sits at an outdoor cafe, sunglasses on his head.

Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a yellow, single-story building with a red tile roof in a residential neighborhood, bordered by a street and trees.

Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue suit being interviewed, gesturing with his hands while speaking, in a dim studio with a camera operator in the background.

Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Colorful abstract poster promoting Psihodrom for Ziua Timișoarei with the slogan about celebrating diversity.

Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a multi-lane road with red-and-white striped crosswalk barriers and surrounding trees and buildings far in the distance.

Proiectul privind construirea unui nou bulevard care să lege strada Gării din Timişoara de viitoarea centură de vest a oraşului, intră într-o nouă etapă. Sursa de Vest See Full Bio

Construction site beside a white building with a 'TIMISOARA EST' sign; two workers in orange vests and helmets near concrete work.

Progres pe lotul 3 al magistralei feroviare Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad. Este vorba despre tronsonul de cale ferată cuprins între Timișoara Est – Ronaț Triaj. Sursa de Vest See Full Bio

Man wearing sunglasses rides a bicycle on a sunny park path; a security SUV is parked in the background.

Circulația bicicliștilor în centrul Timișoarei a fost, de-a lungul anilor, un subiect care a stârnit numeroase controverse. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest