Schimbare la vîrful ISJ Timiş! Cea mai îndrăgită şefă a fost înlocuită! Mesajul transmis de Aura Danielescu


Au trecut 7 ani de când, în fruntea Inspectoratului Şcolar Timiş, a ajuns Aura Danielescu.
Deşi la început numirea ei nu a fost văzută cu ochi buni, încet-încet, Danielescu a demonstrat că este o adevărată profesionistă.
A arătat că ştie foarte bine cum funcţionează sistemul, a găsit soluţii la probleme şi a pus mereu interesul copiilor pe primul plan.
Aşa şi-a câştigat respectul şi aprecierea tuturor dascălilor şi directorilor de şcoli din judeţ, a părinţilor, dar şi a jurnaliştilor, cu care a avut mereu o comunicare bună, chiar şi în situaţii de criză.
Acum, Aura Danielescu a fost schimbată, în locul ei fiind numit PNL-istul Marin Popescu.
“Dragi colaboratori, îmi iau rămas bun şi de la dumneavoastră! Veţi rămâne mereu la sufletul meu! Să nu vă schimbaţi niciodată! Mulţi şi multe vor încerca să vă schimbe! Sunteţi singurii ce puteţi ţipa pentru noi toţi! Pentru dreptate, omenie, echilibru! Am învăţat, aşa cum vă spuneam… atât de multe de la voi toţi! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi pe toate!”, a scris Aura Danielescu, într-un mesaj adresat jurnaliştilor.
CITEŞTE ŞI: Părinţi disperaţi! Le-a dispărut copila şi nimeni nu ştie unde ar putea fi
Tot astăzi a fost schimbat şi inspectorul general Adjunct, Mihaela Petrov, în locul căreia a fost numit Cosmin Hogea.
Distribuie pe rețele de socializare
Comments (6)
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Of si aoleu, atâta jale ca pleaca psd ista Danielescu, plangem toți ca in Coreea de Nord, farul nostru călăuzitor, mai lasă ne bre ca ți ai luat funcție pe persoana fizica de 7 ani nu te mai dai plecată, e greu sa te intorci la Mașloc, vei intra intr un mare anonimat, vezi ca nu iți v a mai răspunde nimeni la telefon de azi incolo:))) jale mare of off si aoleu
Cea mai indragita sefa? De catre cine? De catre slugile incolonate care s-au dus la Dobra sa ii ceara constructia unei piramide pentru prea frumoasa?
Indragita de directorii carora le-a inrosit telefoanele zi si noapte cu raportari idioate care au facut din scolile din Timis adevarate ospicii?
Schimbata politic Nu politic a fost pusa? Cat tupeu …
De ce v-a schimbat ministrul Anisie? PENTRU CA POATE!
Asa ne-ati spus noua, parintilor, cand ne-ati umilit in ISJ, mutati scoala Mincu pentru ca puteti!
Nu v-a pasat de copilul meu care era in clasa a XII-a si l-ati mutat PENTRU CA PUTETI la nenorocirea aia de Ungureanu unde directoarele sunt pe masura dvs, o scoala in care copilul meu major nu are voie sa iasa in pauze cu toate ca legea spune altceva. Mi-ati mutat un copil in mizeria aia de Ungureanu si altul in capatul opus al orasului, pentru ca ati putut, nu?
CNCD? Foarte bine, sa va duceti. Si noi am reclamat faptul ca 1000 de copii sunt evacuati dintr-o scoala pentru ca in locul lor sa vina alta mie de copii, de la alta scoala, cu alta etnie, si era clar un caz de discriminare, nu ca si cazul dvs cand s-a schimbat politic cineva numit politic.
Sa va fie rusine! Daca puteti!
Nu o regretă nimeni.Pe listele pro Danielescu erau doar profesori de la țară și din învățamintul special.Neimportanti.Nimeni din școlile de top.Am fost conduși o grămadă de profesori(unii cu doctorat)de o învățătoare cu studii de Arad.Vai de noi.Să văd eu spital condus de o asistentă. Daca nu era Grindeanu,nu auzea nimeni de ea.
Bine că a plecat! Acum si-a facut sindicat și se ascunde în spatele celei care … cică este președinta acestuia. A trimis emailuri la toți profesorii ,probabil că să ne înscriem în el.
Lasă să ajungă la catedra ,să îi vedem competenta! Nu să îi auzim numai gura.
De unde are dna fost Inspector General adresele de mail ale colegilor carora le-a trimis mass-mailuri, cerand adeziunea la noul sindicat?
De la ISJ? De la directorii de scoli? In orice caz, este caz clasic de violare a legilor protectiei datelor!
Partea cu moralitatea nu ne deranjeaza prea rau, faptul ca a trecut de o parte in alta a baricadei.
Ar fi de plans daca nu ar fi de ras.