Skip to main content

Scandal în ALDE Timiş, după ce un consilier judeţean a fost dat afară! Acesta face acuzaţii dure

XPilates & Spa

Pregătirea alegerilor europarlamentare începe în ALDE Timiş cu curăţenia internă, astfel că cei care nu s-au remarcat nici din punct de vedere administrativ, nici politic, sunt traşi pe dreapta.

Printre aceştia se numără şi consilierul judeţean Nistor Geană, care a fost exclus din partid ca urmare a mai multor deficienţe constatate de forul de conducere.

CITEŞTE ŞI: Au fost desemnate proiectele câştigătoare ce vor completa programul cultural Timişoara 2021! Vezi aici lista

”A fost analizată activitatea domnul Nistor Geană, atât în cadrul organizaţiei de partid, cât şi în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, acolo unde ar fi trebuit să lupte pentru cetăţenii acestui judeţ. Am constatat că, de când deţine această funcţie de consilier judeţean, nu a avut niciun proiect şi nu a făcut nimic pentru Timiş. Pe linie politică a încălcat în nenumărate rânduri statutul ALDE, nu a respectat nicio decizie a Biroului Județean şi nici măcar nu şi-a plătit cotizaţia de membru”, a explicat președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa.

De cealaltă parte, Geană lansează acuzaţii dure la adresa conducerii partidului pe listele căruia a fost ales consilier judeţean şi din care acum nu mai face parte.

Pe de-o parte susţine că modul în care a fost exclus ridică multe semne de întrebare, iar pe de altă parte acuză interese obscure.

“Am aflat cu surprindere că, sâmbătă 21.01.2019, pe parcursul unei singure ore s-au întâlnit toate cele 3 structuri ALDE Timiş în şedinte separate, eu nefiind prezent, luând decizia de excludere a mea din partid, la propunerea preşedintelui Marian Cucşa şi a secretarului Gabriel Toie. Constat cu mahnire că la conducerea filialei ALDE Timiş au ajuns să ia decizii de excludere din partid, a mea şi a altor colegi (cred ca nu se vor opri aici), foşti membri ai partidelor Dan Diaconescu (Toie Gabriel) şi România Mare (Cucşa Marian)”, a spus Nistor Geană.

CITEŞTE ŞI: El este şoferul care a omorât un om, iar pe altul l-a lăsat inconştient şi a fugit de la locul tragediei!

Fostul democrat liberal îi acuză pe cei din conducerea filialei că i-ar fi cerut lucruri ilegale şi imorale, pe care el a refuzat să le facă, şi de aceea s-a ajuns aici.

“Am refuzat ‘rezolvarea’ unor probleme solicitate de conducerea filialei, cum ar fi:

– creşterea finanţării la unele primării, pentru obţinerea de contracte pentru unii colegi din partid;

– cererea de explicaţii de ce pe o perioada de 3 ani nu s-au emis chitante aferente încasării cotizaţiei de partid;

 – restituirea banilor, atât mie cât şi altor colegi, solicitaţi şi primiţi de Marian Cucsa pentru campania de alegeri din 2016”, a mai spus Geană.

Acesta omite însă să respundă punctual, la lucrurile care i se impută lui şi anume: lispa de activititate în Consiliul Judeţean şi în organizaţia politică din care făcea parte.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

A small outdoor string ensemble performing on a portable stage in a park, with sheet music stands and a banner in the background.

Două noi concerte vor avea loc săptămâna viitoare în spitalele din Timișoara, în cadrul unei inițiative a municipalității menite să aducă momente de relaxare și sprijin emoțional pacienților și personalului medical. Sursa de Vest See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest