Skip to main content

Scandal cu bâte şi săbii, între două clanuri de rromi! Un poliţist, prins la mijloc, a fost bătut crunt

Membrii a două clanuri de rromi şi-au împărţit pumni şi picioare, însă lucrurile au degenerat, în momentul în care, un poliţist a încercat să calmeze spiritele.

S-a întâmplat pe strada Tarafului din municipiul Arad şi totul a început de la un sărut.

CITEŞTE ŞI: Intervenţie dramatică, după ce o femeie s-a aruncat în fântână! Pompierii, solicitaţi să scoată cadavrul

Se pare că un tânăr de etnie rromă,în vârstă de 20 de ani, a sărutat o fetiţa de 12 ani, iar de aici până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas.

Câteva rude ale copilei, au tăbărât pe băiat şi l-au bătut măr.

Însă, nici neamurile acestuia nu au stat cu mâinile în sân şi au sărit în apărarea lui.

Exact în acel moment, pe acolo a trecut un poliţist care era în timpul liber, dar cu toate acestea, a intervenit şi a reuşit să calmeze spiritele.

Însă, pacea nu a durat mult, câţiva dintre protagoniştii care au părut că pleacă, s-au întors în scurt timp, cu săbii şi bâte.

CITEŞTE ŞI: Alegeri cu final așteptat în PSD! Dobra a câștigat fără emoții șefia PSD Timiș

Scandalul a reînceput, de această dată mult mai violent, iar poliţistul a încasat şi el pumni şi picioare.

Cazul este anchetat acum de oamenii legii care au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească exact cum s-au petrecut lucrurile.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice, fiind aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/91, de asemenea fiind efectuate cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor izbucnirii conflictului și pentru luarea tuturor măsurilor legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga, pentru specialarad.ro.

 

sursa foto: specialarad.ro

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Forumul Internațional de Afaceri, premieră de succes a CCIAT!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România.

Video: George Simion a făcut spectacol, în centrul Timişoarei, cu Vlad Ţepeş şi versuri din Eminescu

Membri şi simpatizanţi AUR şi-au dat întâlnire, în această după amianză, în centrul Timişoarei, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de candidaţii la alegerile locale.

Lucrările de modernizare la Bulevardul Stan Vidrighin intră în ultima etapă! Când va fi complet gata această investiţie?

Proiectul de modernizare a carosabilului şi a liniilor de tramvai de pe bulevardul Stan Vidrighin sunt aproape de final, iar Primăria Timișoara anunţă că lucrările chiar înregistrează un avans.

Pasajul Solventul, cartoful fierbinte din mâna administraţiei Fritz! Consilierul local Roxana Iliescu prezintă situaţia la zi a lucrărilor care ar trebui să fie gata săptămâna viitoare

Şantierul de la Pasajul Solventul avansează greu. La mai bine de un an de la expirarea termenului inițial pentru finalizare, lucrările abia au ajuns la jumătate. O spune consilierul local Roxana Iliescu, după ce primarul a anunţat stadiul investiţiei, fără a pomeni nimic despre momentul în care va fi gata. “Sunt executate în proporție de […]