Skip to main content

Şantier, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara! Se construieşte un nou ansamblu de clădiri

XPilates & Spa

A început extinderea Spitalului Victor Babeș Timișoara, cee ace înseamnă două noi corpuri de clădire.

Corpul A are regimul de înălțime P+2, iar la parter va exista o sală de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament.

Tot aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive.

La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup sanitar propriu, dar și câteva spații medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.

CITEŞTE ŞI: 127 de decese pe fondul COVID şi peste 7.000 de cazuri noi de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore!

“Din păcate, până acum, Spitalul Victor Babeș a fost considerat întotdeauna ca fiind “cenușăreasa” sistemului medical din Timișoara. Această clădire, Corpul A, ce se ridică în curtea unității sanitare, va fi amenajată la cele mai înalte standarde. Practic, vorbim de o relocare a ambulatoriilor de specialitate din Secția de Pnenumologie, dar și amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi pentru pacienții incluși în programul de recuperare respiratorie. Cu ocazia asta, reducem și numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a spitalului, unde, după cum se știe, există încăperi cu 8-10 paturi”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara.

Tot în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.

“Utilajele firmelor Constructim SA și Zitico SRL, cei care au câștigat licitația, lucrează de mai bine de o săptămână. A fost turnată o parte din fundație, iar acum este “legat” fierul. Timpul este destul de scurt. Potrivit contractului, cele două clădiri, corpurile A și B, trebuie predate în 24 de luni”, a mai declarat Oancea.

Corpul B, care este o construcție ce are ca regim de înălțime doar parter, este legat de corpul A și va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.

CITEŞTE ŞI: Retim se va ocupa din această lună de serviciul de colectare și transport al deșeurilor din localitățile Giarmata și Cerneteaz! Vezi aici programul

“Vrem să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienților cu afecțiuni respiratorii, dar vom avea și o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o saună și o încăpere cu aerosoli”, mai spune managerul spitalului.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocați din bugetul local al Primăriei Timișoara.

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

People sit around a large conference table in a meeting room with blue blinds and banners along the wall

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș a fost gazda unei vizite de nivel înalt, după ce reprezentanți ai Comisiei Europene, alături de oficiali din cadrul ANOFM și ai Ministerului Muncii, au ajuns la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Woman in a black leather jacket takes a selfie with her phone beside a bright flower display in yellows and oranges; another woman watches in the background.

Fstivalul Artei Florale revine, weekendul următor, la Iulius Gardens și promite un weekend spectaculos dedicat frumuseții și creativității. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd at night waving red flares, smoke lighting the scene in an intense red glow

Bucurie mare, în orașul de pe Bega, după ce Poli Timișoara a învins echipa Minaur Baia Mare și a acumulat 29 de puncte, ceea ce i-a asigurat promovarea în Liga a II-a. Sursa de Vest See Full Bio

Dacă ești în căutarea unui job, nu rata oportunitatea de a discuta direct cu angajatori din Timiș. AJOFM organizează o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă. Sursa de Vest See Full Bio

Bride in a white lace wedding dress, smiling with one hand on her chest against a beige backdrop.

Filarmonica Banatul Timișoara continuă în 2026 seria de concerte crossover inițiată anul trecut, un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați mâine, la o nouă ediție a evenimentului „Poveștile din vecini”, organizată pe terenul Poliției de Frontieră din Calea Lipovei. Sursa de Vest See Full Bio

Plămânii au o capacitate surprinzătoare de a se reface după ce sunt afectați de fumat, însă recuperarea nu este completă în toate cazurile, avertizează specialiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Group of students and mentors pose with a green robot and a 'CSH' banner at a robotics championship; Day 3 at the First Championship text visible.

Timișoara își confirmă încă o dată statutul de oraș al excelenței în educație și tehnologie, prin rezultatele impresionante obținute de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”. Sursa de Vest See Full Bio

Left: a man is being detained by masked police officers beside a patrol car; Right: an injured person lies on the ground wrapped in a white sheet with bystanders nearby.

Ancheta de amploare declanșată după crima șocantă din localitatea bihoreană Parhida a ajuns la un punct crucial: suspectul principal a fost prins de polițiști și și-a recunoscut fapta. Sursa de Vest See Full Bio

Poster illustrating Korean language and culture with a person in a hanbok holding a red fan, Seoul Tower in the background.

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală. Sursa de Vest See Full Bio

Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Sursa de Vest See Full Bio

O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest