Skip to main content

Rock pentru libertate! Concert aniversar în Piața Victoriei cu Vița de Vie și Sarmalele Reci

XPilates & Spa

În această seară, începând cu ora 18:00, Piața Victoriei din Timișoara va găzdui un nou concert din seria Rock for Revolution!

Evenimentul este organizat anual pentru a marca ziua de 20 Decembrie 1989, momentul în care Timișoara a fost declarat primul oraș liber de comunism.

Ziua de 20 Decembrie a fost declarată „zi de importanță locală” prin Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2010, iar de atunci este comemorată prin concerte rock susținute de trupe locale și naționale, ca formă de omagiu adus spiritului Revoluției.

Ediția din acest an îi aduce pe scenă pe Vița de Vie și Sarmalele Reci, două dintre cele mai cunoscute formații ale rockului românesc. Deschiderea concertului va fi asigurată de Sonatic, trupă timișoreană care reprezintă noul val al rockului alternativ local.

Concertul Rock for Revolution a devenit, de-a lungul anilor, un eveniment simbolic pentru comunitatea timișoreană, reunind muzica rock și memoria momentelor care au schimbat istoria orașului și a României. Accesul publicului este liber.

SONATIC

Trupă născută la Timișoara, care reprezintă noul val al rockului alternativ din orașul de pe Bega. Cu un sound modern și mesaje autentice, Sonatic combină influențe indie și post-grunge, reușind să cucerească publicul prin intensitatea interpretării și printr-o energie scenică contagioasă. Prezența lor pe scena „Rock for Revolution” simbolizează legătura dintre generația care a trăit Revoluția și cea care duce mai departe spiritul libertății prin muzică.

COMPONENȚĂ: Bogdan Racz, Mihai Berdeiu, Radu Racz și Sorin Ghiniță

VIȚA DE VIE

Este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din România, sinonimă cu profesionalismul, inovația și forța mesajului. Cu un stil puternic, care îmbină rockul alternativ cu influențele moderne, trupa condusă de Adrian Despot a devenit un reper al scenei românești. Melodii precum „Basul și cu toba mare”, sau „Sunetul mai tare” aduc o explozie de energie și mesajul că libertatea se trăiește cu pasiune și curaj.

COMPONENȚĂ: Adrian Despot, Cezar Popescu, Adrian Ciuplea, Sorin Tănase și Mihai Ardelean

SARMALELE RECI

o formație emblematică a anilor ’90, care aduce pe scenă ironia fină și spiritul liber. Cunoscuți pentru textele lor și pentru combinația originală de rock, jazz și blues, membrii trupei transformă fiecare concert într-un manifest artistic. Prin piesele lor, „Țara te vrea prost” sau „Violeta”, Sarmalele Reci păstrează umorul și luciditatea, ca forme de rezistență și reflecție.

COMPONENȚĂ: Zoltan Andras, Emil Viciu, Radu Râmniceanu și Bogdan Bereucă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest