Rock for Revolution aduce Pasărea Rock, pe scena din Piața Operei


Timișoara trăiește rock! Marți va avea loc o nouă ediție a concertului Rock for Revolution!
Totul se întâmplă în data de 20 decembrie, în memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate în decembrie 1989. Pe scenă vor urca următoarele trupe: Sonatic, Pro Musica şi Pasărea Rock.
Marţi, 20 decembrie, programul începe de la ora 18.00, cu trupa Sonatic. Aşa cum se autointitulează “ansamblul vocal-instrumental de influență folk-rock din Timișoara”, Sonatic, a aniversat în 20 noiembrie 10 ani de activitate. Sonatic are în prezent lansate două albume: Sunt(2014), un material care a fost desemnat Best Romanian Rock Album 2014, în cadrul Maximum Rock Awards 2014, Iluzii(2016) şi un EP, disponibile pe pagina trupei. Vor urca pe scenă în următoarea componenţă: Bogdan Racz – voce, Mihai Berdeiu – chitară electrica, Radu Racz – chitară bass şi Sorin Ghiniţă – tobe.
Pro Musica, una din trupele de legendă ale Timişoarei, înfiinţată acum 43 de ani, cu un lung şi complex parcurs muzical a revenit pe scenă după 21 de ani, într-un concert aniversar, care a avut loc pe data de 5 octombrie 2014, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara şi care s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului de toate vârstele. În 2015 au lansat în cadrul unui concert, în curtea Penitenciarului Popa Şapcă, dublul DVD “41 – Live in Timişoara”. Ilie Stepan este liderul trupei şi, împreună cu Pro Musica, a scos LP-ul „Rock nr. 9“(1981) şi albumul „Rockul baroc“(1986). La sfârşitul lui decembrie 1989, a compus imnul Revoluţiei: „Timişoara“. A scris muzică pentru peste 90 de filme şi piese de teatru. De asemenea, sub titulatura Stepan Project, a produs trei albume care compun trilogia „Sensul vieţii“ (albumele sunt: „Sensul vieţii“, „Undeva în Europa…“ şi „Lumina“).
Pasărea Rock este un proiect nou şi vechi, deopotrivă. Un proiect nou, lansat pe piaţa muzicală din România (25 martie 2014, Bucureşti, Sala Palatului), dar şi de şcoală veche, cu membri fondatori care nu mai au nevoie de nicio introducere: Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. Mircea Baniciu este vocea inconfundabilă a Cantafabulelor, Josef Kappl este unul dintre compozitorii de geniu ai celui mai titrat album rock românesc al tuturor timpurilor, iar Ovidiu Lipan-Ţăndărică, spiritul viu şi energia unui proiect foarte nou şi vechi deopotrivă.
Fiecare dintre cei trei a dezvoltat ample proiecte individuale, însă involuntar şi irezistibil se simt atraşi de „formula” care i-a consacrat. Sunt muzicieni prodigioşi care, atunci când se unesc într-un proiect comun, dezlănţuie “fiarele din fabule”.
Ajunşi la vârsta maturităţii artistice, fiecare dintre cei trei au înţelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experienţa comună a tinereţii puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat.
Ziua de 20 decembrie a însemnat ieşirea tuturor timişorenilor în stradă, ziua în care oraşul nostru a devenit liber, după ce a plătit cu sânge, acum 27 de ani, libertatea unei naţii. Prin HCL 179/25.05.2010, s-a declarat ziua de 20 decembrie, zi de importanţă locală, ca fiind ” Zi a Timişoarei”.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Grindeanu, tranșant după întâlnirea regională de la Timișoara! Lucrurile nu mai pot continua așa!
PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Călin Dobra câștigă definitiv procesul cu fostul primar, Claudiu Buciu! Probele care au cântărit greu, în decizia magistraților
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Tinerii din Timișoara, invitați să-și descopere direcția în carieră, la BRIDGE, un eveniment organizat de AISEC
Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș sprijină mediul de afaceri în adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Mai multe locuri de parcare devin indisponibile temporar! Se curăță străzile orașului
Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Doi samsari imobiliari din PSD dau lovitura pe piața imobiliară. Tranzacția dubioasă care îl leagă pe Alfred Simonis de Raimond Rusu, primarul controversat din Becicherecu Mic
Aproape 3 hectare de teren intravilan, parcelat și poziționat în comuna Sânandrei, la drumul județean, au fost cumpărate la un preț de doar 11 euro pe metru pătrat. De șapte ori sub nivelul pieței. Sursa de Vest See Full Bio
Banatul, între gastronomie și marketing politic din bani publici! Alfred Simonis gătește și servește manipularea cu succes
În politica locală, există două tipuri de proiecte: cele care schimbă realitatea și cele care schimbă percepția asupra ei. Sursa de Vest See Full Bio
Vaporașele de pe Bega vor circula în continuare pe traseu restrâns! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Concedieri la Primăria Ghiroda! Se face redimensionarea aparatului administrativ, în baza ordonanței Guvernului
Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat, amenințat cu un briceag și jefuit, în stradă! Banditul era chiar partenerul de pahar
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărit. Sursa de Vest See Full Bio
Diagnostic, tratament și monitorizare la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio
Un nou tronson de cale ferată modernizată, deschis între Lugoj și Timișoara Est
Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Mesaj alarmant pe social media! O persoană anunță că strânge fonduri pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan! Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă, care instigă la violență asupra unui demnitar public. Sursa de Vest See Full Bio
Un nou pod educațional, între Timișoara și Paris! UVT și Sorbonne Nouvelle au semnat o convenție de colaborare științifică și pedagogică
Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

CCIAT lansează un nou curs gratuit de „Expert dezvoltare durabilă”, prin proiectul „Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Bijuterii pe patru roți, care au trecut testul timpului, la Retroparada Primăverii! Mașinile de epocă vor fi expuse în Piața Unirii
Retroparadei Primăverii, unul dintre cele mai apreciate evenimente de către public, revine la Timișoara! Sursa de Vest See Full Bio

Guvernul dă undă verde proiectului „SMART SPO” pentru piața muncii din România!
Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

AUDIO: Vestea pe care nu vrei să o primești niciodată! Cum a reacționat o femeie care tocmai a aflat că soțul ei a murit într-un accident cumplit?
Un bărbat de 71 de ani a murit în a doua zi de Paște, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de un tren. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns